ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Slovacii sunt chemaţi să se prezinte la urne pe 7 februarie pentru un referendum ai cărui iniţiatori doresc să bareze drumul căsătoriei între persoane de acelaşi sex, a anunţat joi preşedintele slovac Andrej Kriska.

Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!

Acest referendum a fost cerut de mişcarea Alianţa pentru Familie, care a anunţat în septembrie că a colectat aproape 400.000 de semnături necesare, informeaza Mediafax.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă în această ţară catolică de 5,4 milioane de locuitori, membră a UE din 2004. În iunie, Parlamentul a aprobat un amendament constituţional care defineşte căsătoria ca o "uniune exclusiv între un bărbat şi o femeie".

Trei întrebări vor fi adresate slovacilor, dintre care 70% s-au declarat creştini la ultimul recensământ, şi anume dacă sunt de acord cu alte forme de uniune pe lângă căsătoria între un bărbat şi o femeie, dacă ar fi de acord cu adoptarea de copii de către cupluri de acelaşi sex şi dacă sunt de acord ca părinţii să aibă dreptul de a refuza ca proprii copii să asiste la cursuri de educaţie sexuală atunci când nu sunt de acord cu conţinutul acestora.

Apărătorii drepturilor homosexuale au criticat organizarea acestui referendum.

Dintre cele şapte referendumuri organizate de la declararea independenţei în 1993, unul singur a fost validat, şi anume cel privind integrarea în Uniunea Europeană. Rata de participare la celelalte şase nu a atins pragul de 50%.