ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sorin Ovidiu Vîntu revine cu publicarea unui material despre ce a trăit în penitenciarul Rahova, despre condițiile din "cel mai frumos penitenciar din România", dar lansează și un atac la adresa intelectualilor.

În articolul său - Din învățăturile Unchiului Sam către fiii săi, generalii Coldea - SOV le ține partea deținuților și îi atacă dur pe cei care susțin că cei închiși în penitenciare merită tot ce li se întâmplă. Vîntu susține că a te bucura de răul, chiar și al unui infractor, este un act de barbarie.

"În ciuda aparenţelor, nu este deloc greu să ajungi la închisoare.

După unii, este nevoie să fi început să mişti ceva în afaceri, politică sau administraţie după 1989. Să dai apoi peste un procuror şmecher și nişte judecători obedienţi sau tâmpiţi. Şi, finalmente, mai trebuie un mijloc de transport.

După alţii, ai nevoie doar de un procuror independent, nişte judecători inteligenţi şi imparţiali şi, evident, de un mijloc de transport. În mod paradoxal, ambele grupări au dreptate – pentru a ajunge la închisoare, ai nevoie de un mijloc de transport. Odată acest lucru rezolvat, ajungi la unul dintre cele mai frumoase, dacă nu chiar cel mai frumos, penitenciar din România – Rahova.

Stabilimentul, care pe vremuri era locul în care erau executaţi condamnaţii la moarte, a fost modernizat şi transformat după Revoluţie într-un aşezământ de reculegere şi recalificare profesională. Aici au învăţat tainele tâmplăriei George Copos şi tainele scăderii natalităţii Dan Voiculescu (evident, când se va libera, în mod cert va rezolva problema).

Odată trecut de porţile principale, după tumultul străzilor bucureştene, te trezeşti într-un loc liniştit, curat, cu multă verdeaţă, străjuit de alei impecabile din beton şi de copaci care fac umbră florilor galeşe şi zâmbitoare din mijlocul acelor spaţii verzi. O muzică plăcută te învăluie din difuzoarele aşezate prin preajmă. În mijlocul contrucţiilor ireproşabil văruite tronează o biserică deosebit de cochetă.

– Unde am nimerit, Ioane, îl întreb pe prietenul meu, ajuns graţie mie în acel loc mirific?
– În satul de vacanţă Rahova, mon cher, îmi răspunde el la fel de surprins ca şi mine.

Veniţi din arest, dar şi cu imaginile de groază din filmele americane cu puşcării şi din povestirile unora din arest despre nenorocirile din puşcării, ceea ce vedeam mi se părea deja ireal. Odată ajunşi, suntem duşi într-o clădire care la interior era la fel de curată: acolo era punctul de primire deţinuţi (P.P.D.), acolo mi s-au făcut toate formele de încarcerare. Am fost fotografiaţi, amprentaţi, dezbrăcaţi în pielea goală şi controlaţi în cele mai tainice unghere. Am predat bunurile pe care nu aveam voie să le luăm în celulă la magazia penitenciarului, unde trona un individ de aproape 2 metri, cu o figură colţuroasă şi o tunsoare de tip nazi. Abia acolo, în acele momente, când mi s-au oprit la acea magazie destule obiecte de care aveam nevoie, mi-am dat seama că dimensiunile tupeului meu nu ajungeau nici pe departe la cei aproape 2 metri ai matahalei. Am tăcut inteligent şi am trecut la vizita medicală. După ce m-a examinat cu atenţie şi mi-a citit fişa medicală, o văd pe doctoriţă că devine excesiv de amabilă. M-am amuzat ştiind ce gândea.

– Dac-o mierleşte asta p-aici, să vezi anchetă!

Încerc să o liniştesc spunându-i cu o voce prietenoasă:

– Doamnă, relaxaţi-vă, în ciuda imensei plăceri pe care mi-ar face-o, nu voi muri în braţele dumnevoastră.

Îmi zâmbeşte crispat şi mă lasă pe mâna gardianului care ne însoţeşte spre celula în care urma să facem cele 3 săptămâni de carantină.

Acolo surprizele au continuat. De unde ne aşteptam să vedem nişte gardieni brutali şi nişte puşcăriaşi violenţi (motiv pentru care, cu toate că putea să rămână în libertate, Ion a venit cu mine să mă apere de prezumatele ofense pe care ar fi urmat să le oprească), am găsit o atmosferă paşnică şi civilizată. Încetul cu încetul, m-am familiarizat cu rânduielile de acolo, cu gardienii şi cu deţinuţii. La fel ca la arest, şi la Rahova se ţinea cont în repartizarea pe celule de pregătirea profesională, poziţia socială, vârsta şi afecţiunile medicale. Securitatea deţinutului, indiferent de categoria lui socială, este preocuparea esenţială a cadrelor de orice grad. Cât am stat acolo nu am auzit să fi primit careva vreo palmă sau vreo înjurătură. Orice problemă medicală se soluţiona cu rapiditate maximă, iar dacă nu se putea soluţiona cu mijloacele cabinetului medical intern, deţinutul este trimis imediat ori la spitalul penitenciarului ori într-o reţea medicală civilă de tratament. Sunt convins că decesul fostului diplomat Ionescu s-a produs accidental şi nu urmare a neglijenţei medicilor de acolo.

Vă reamintesc faptul că vă descriu doar condiţiile din penitenciarul Rahova, nu şi despre condiţiile din celelalte penitenciare, unde diferenţele dintre ele şi gulagurile ruseşti sunt nesemnificative.

Dincolo de ironiile de la începutul acestui material, prin comparaţie cu alte penitenciare, Rahova este un loc de detenţie respirabil. În rest, imaginaţia voastră este prea săracă pentru a vă imagina ororile de acolo. Văd tot felul de comentatori pe la televiziuni care îşi manifestă bucuria tâmpă că ăla sau ăla este la puşcărie, că trece prin toate supliciile de acolo.

Băi ticăloşilor, faptul că pulimea se bucură e de înţeles, valorile la care se raportează ăştia nu au nicio legătură cu valorile umanismului! La voi însă prezumam măcar o minimă raportare la o tabelă axiologică ceva mai elevată. Fără discuţie, majoritatea zdrobitoare merită să facă puşcărie, dacă nu pentru ce au fost condamnaţi, măcar pentru alte furăciuni care n-au fost descoperite, dar nu trebuie să moară în puşcării doar ca să se bucure pulimea.

Majoritatea celor incriminaţi de fapte de corupţie sunt oameni în vârstă şi roşi de boli, boli care se agravează sever din cauza stresului precondamnare şi apoi din cauza condiţiilor din lagărele patriei. A te bucura de suferinţele şi umilinţele la care sunt supuşi este un act de barbarie şi nu cadrează absolut deloc cu statutul intelectual şi moral pe care vi-l arogaţi, cu atât mai mult cu cât cei mai mulţi dintre voi aţi fost plătiţi sub o formă sau alta de cei pe care-i batjocoriţi astăzi. Plătiţi din bani furaţi. O minimă decenţă vă obligă ori să rambursaţi banii pe care i-aţi primit, ori să tăceţi dracului din gură.

Mulţi dintre cei pe care îi batjocoriţi vor crăpa în închisoare, urmare a faptului că prin cuantumul neverosimil al pedepselor pe care nişte judecători la fel de ticăloşi ca şi voi le-au aplicat au fost practic condamnaţi la moarte, singuri pe un pat de puşcărie.

Vă prieşte, hienelor?", scrie Sorin Ovidiu Vîntu pe blogul său.