ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autorităţile locale din municipiul Târgu Secuiesc au arborat oficial, sâmbătă seara, două steaguri secuieşti de mari dimensiuni în faţa unei foste cazărmi militare din localitate.

Ceremonia a avut loc în prezenţa câtorva sute de localnici, a primarului municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a parlamentarului UDMR Fejer Laszlo Odon, a vicepremierului Ungariei, Semjen Zsolt şi consulului Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal.


Cele două steaguri arborate pe catargele din faţa fostei cazărmi au fost aduse de un grup de husari, membri ai unei asociaţii păstrătoare de tradiţii şi au fost ridicate în aplauzele şi uralele celor prezenţi, care au scandat 'Trăiască poporul secuiesc", arată Agerpres.


Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a declarat de la tribuna oficială, că drapelele au fost arborate cu scopul de "a arăta lumii că secuii trăiesc, muncesc, sărbătoresc şi nu în ultimul rând îşi apără drepturile".


 Vicepremierul ungar a participat la Târgu Secuiesc la reinstalarea celor două steaguri secuieşti îndepărtate de la monumentul lui Gabor Aron. La finalul unui discurs, Semjen Zsolt i-a mulţumit ironic prefectului de Covasna "pentru reclama gratuită” făcută steagului secuiesc.


"Mulţimea prezentă aici are un singur mesaj - noi am fost învăţaţi că lupta pentru drepturile, pentru simbolurile proprii, lupta pentru naţiune nu este sarcina altora, ci datoria noastră. Evenimentele ultimelor luni au dovedit că, dacă ne lăsăm asupriţi şi batjocoriţi pe tema simbolurilor şi valorilor noastre tradiţionale, în curând nu vor mai fi suflete care să se identifice ca maghiari sau secui (...) Suntem nevoiţi să înălţăm drapele secuieşti arătând lumii că aceste meleaguri ne aparţin, că trăim, muncim şi gândim ca secui şi le vom înălţa ori de câte ori va fi nevoie ca să ne facem înţeleşi. Ne-am născut aici, dorim să trăim aici împreună cu drepturile, simbolurile şi valorile noastre", a afirmat primarul UDMR Bokor Tibor, care şi-a încheiat discursul cu un citat al scriitorului maghiar Wass Albert.