ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia Europeană a aprobat joi deblocarea a 30 de milioane de euro din asistența macrofinanciară destinată Republicii Moldova, potrivit unui comunicat de presă al instituției, informează Radio Chișinău și Agerpres. Suma reprezintă prima dintre cele trei plăți destinate Chișinăului printr-un program de asistență macrofinanciară adoptat în septembrie 2017. 

„Comisia Europeană este pregătită să continue colaborarea apropiată cu autoritățile din Republica Moldova pentru a ajuta la realizarea unui set larg și ambițios de reforme economice și structurale, necesare pentru asigurarea locurilor de muncă și a investițiilor în beneficiul oamenilor din Republica Moldova”, a declarat Pierre Moscovici, comisar european pentru afaceri economice și finanțare, impozitare și vamă. El a subliniat că această debursare exprimă sprijinul european pentru implementarea reformelor-cheie la Chișinău. 
 
Deblocarea fondurilor survine după întâlnirea din 30 septembrie dintre premierului Maia Sandu și reprezentanta Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, în cadrul reuniunii celui de-al cincilea Consiliu de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană de la Bruxelles, când oficialul european anunțase intenția creșterii sprijinului financiar și a celui de consultare pentru Chișinău. 

Bruxellesul suspendase anterior deblocarea plăților din cauza unor acțiuni controversate ale fostei guvernări, printre care adoptarea sistemului mixt de vot și anularea noilor alegeri locale din capitala republicii.