Frig și Întuneric la ordinul UE: România a acceptat Diktatul de la Bruxelles
Miniștrii Energiei din UE au aprobat marți, 27 iulie, un plan de reducere a consumului de gaze cu 15%, după mai multe controverse cu Bruxelles-ul.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a propus un plan de reducere a consumului de gaze cu 15%, în perioada august 2022 și martie 2023 pentru statele membre UE, al cărui scop era asigurarea unor stocuri suficiente pentru iarna aceasta și următoarea (!).
Propunerea s-a lovit însă de opoziția mai multor state membre, între care Ungaria, Italia, Portugalia și Spania, care au afirmat că reducerile de până acum sunt suficiente și că o astfel de decizie ține de suveranitatea și competența fiecărei țări.
În fața acestei opoziții, Cehia, care deține președinția prin rotație a UE, a îmblânzit propunerea inițială, fiind vorba de data aceasta de reducerea benevolă a consumului.
Însă a fost aprobat un nivel de alertă la nivel de Uniune, care, odată atins, ar face reducerea obligatorie pentru țările membre.
De asemenea, dacă cinci din țările membre declară alertă la nivel național, atunci UE poate declanșa alerta la nivelul întregului bloc, caz în care de asemenea reducerile devin obligatorii.
În condițiile în care livrările de gaze rusești prin conducta Nord Stream 1 au ajuns la 20% din fluxul normal, este foarte probabil ca măcar una dintre cele două condiții să se îndeplinească rapid.
Irlanda și Malta, care nu sunt conectate la rețeaua de gaze rusă, sunt scutite de obligativitatea reducerilor.
Noua propunere a fost aprobată cu votul a 26 din cele 27 de țări. Singura opoziție s-a înregistrat din partea Ungariei.
Evident, România, prin ministerul condus de Virgil Popescu (foto), a acceptat acest amestec grosolan în competențele sale naționale.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Recomandările noastre
Secțiuni: Consumator Eveniment Externe Prima pagină Știri
Persoane: Virgil Popescu
Subiecte: criză energetică
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)