ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Direcția Națională Anticorupție transmite că efectuează cercetări in rem (cu privire la fapte) în dosarul despre care s-a afirmat că l-ar viza pe Nicușor Dan, relatează stiripesurse.ro

„La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind pe unul dintre candidații la Primăria Capitalei, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană. Pe această cale atragem atenția asupra echilibrului în discursul public pentru a se evita transmiterea unor informații de natură a crea aparența desfășurării activității DNA altfel decât în cadru legal, în mod echidistant și imparțial. Consecventă practicii de comunicare care răspunde interesului major al opiniei publice, DNA va transmite public, în condițiile legii, orice informație privind activitatea instituției”, transmite DNA.

Afirmațiile candidatului AUR

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, anunță că Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a înștiințat că a început urmărirea penală în cazul lui Nicușor Dan, ca urmare a plângerii penale depuse de acesta. Enache îl acuză pe edilul Capitalei de finanțare netransparentă a publicității electorale.

„Am fost chemați de procurorii DNA pentru a fi înștiințați că a fost începută urmărirea penală în urma plângerii depuse de noi pe 30 aprilie. Sperăm la o anchetă cât mai rapidă, în așa fel încât să aflăm până la alegeri care este situația reală cu privire la campania de publicitate outdoor utilizată de domnul Nicușor Dab. Fie dânsul a folosit pentru plata acestor servicii niște sume de bani pe care nu le-a declarat și pe care nu le vedem, fie a primit beneficii directe, constând în reduceri substanțiale de la singura societate comercială cu care a avut contracte, societatea controlată de domnul Matei Păun”, a declarat Mihai Enache, conform comunicatului de presă al AUR. 

Reacția lui Nicușor Dan

Primarul Capitalei Nicușor Dan a explicat, referilor la faptul că DNA a început urmărirea penală în cazul său, că decizia procurorilor anticorupție a fost „o chestiune absolut formală”, în contextul în care aceștia sunt obligați să deschidă o cercetare penală în cazul în care este formulată o plângere. 

El a adăugat că „e ceva ce se întâmplă o dată la patru ani. Acum patru ani, la fel, vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, tot așa, la DNA, dacă nu mă înșel, că șantajez, nu știu ce mai fac, acum opt ani a fost cu Soros, care mi-a dat o bursă de 400 de dolari și în felul ăsta mă influențează”, a afirmat Nicușor Dan, într-o intervenție telefonică vineri la postul B1Tv, întrebat despre faptul că Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, a anunțat că DNA a început urmărirea penală în cazul său. 

„E o chestiune absolut formală. Acolo unde lucrurile nu sunt formale, când urmărirea penală începe împotriva persoanei, și nu, așa cum se spune, in rem, sau următorul pas, când se pune în mișcare urmărirea penală, sau următorul pas, când se trimite în judecată, dar noi suntem doar la o chestiune formală. Cineva a făcut o plângere și DNA, în baza acestei plângeri, a deschis un dosar penal. Asta e tot”, a conchis edilul.