ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


*Revin: interesele ticăloase din țară și din străini dau în chiar aceste ore o bătălie crâncenă pe Justiție. Primele obiective: recăpătarea controlului asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție (primul pas, înlocuirea președintei tocmai desemnată de către CSM, Corina Corbu); subjugarea CSM (care printre altele s-a opus pe față „foii de parcurs” americane pentru Ministerul Justiției, se opune desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție și a desemnat-o pe Corina Corbu la conducerea ICCJ); desființarea SIIJ (care între altele instrumentează și dosare grave ce o vizează pe Kovesi, fostă unealtă în țară a Bruxellesului și a trecutei Administrații americane, precum și pe ultimele două foste șefe-orori al ICCJ – Stanciu și Tarcea). Așa se face că prima miză a moțiunii de cenzură de azi a devenit subjugarea Justiției celor mai infame interese din țară și din afară. În sfârșit, în context e crucial ca zilele acestea să ne lămurim cum se poziționează Administrația de la Washington în toată această poveste (mai ales că ambasadorul socialiștilor americani, d-l Klemm, continuă nestingherit la București politica Administrației Obama-Biden –  în plan guvernamental prin altă unealtă a locului, ministrul Justiției Ana Birchall). 

*Noua Americă se retrage din Siria și Afganistan. România va trebui să facă la fel; după un deceniu și jumătate în care militarii români au murit pentru cauze străine – iar Ministerul Apărării Naționale numai al Apărării Naționale n-a fost.

*Pe Blandiana, pe Rebenciuc și Șora/ Îi știu de mult, din anii din agora./ Făceam civism, ne îmbrăcam la solduri/ Și ne hrăneam cu idealuri și la-mpinge tava. Azi ei sunt #rezistenți cu berechet în conturi/ Iar eu mânânc tot idealuri, și uneori și-o supă de Jilava./ Dar nu-i vreun bai, e doar o pagubă-n bostani/ C-am fost atâția ani coleg cu niște șarlatani. 

*Dacă vreți să aflați cu cine veți vota la prezidențiale sunați la STS interior #votultăucontează.

*ICCJ și-a motivat decizia în dosarul condamnării lui Liviu Dragnea. Pe bună dreptate specialiștii în drept și ziariștii independenți s-au uitat mai întâi la argumentele cu care judecătorii „supremi” au decis că n-a fost nicio problemă că n-au fost constituiți în complet specializat pe corupție. Deși, atenție, atât legea cât și o decizie a Curții Constituționale erau clare ca lumina zilei: faptele de corupție se judecă de completuri specializate. Și pentru că trăim într-o țară în care Justiția a fost atât de pervertită de interesele cele mai nenorocite din țară și din afară (ale „partenerilor” vest-europeni și americani, de până în 2016) trebuie reamintit că general obligatorii sunt deopotrivă atât legea cât și deciziile Curții Constituționale (Constituția României, art 147 alin 4). E adevărat, Decizia CCR a survenit ulterior condamnării lui Dragnea – și nu-i era aplicabilă direct fostului șef pesedist. Însă ce se face că nu știe galeria intereselor infame, foarte zgomotoasă imediat după publicarea deciziei ICCJ, e că în mandatele Liviei Stanciu și Cristinei Tarcea Înalta Curte a nesocotit sistematic și cu un cinism suprem deciziile CCR. Dau numai un exemplu. Prin legea contenciosului administrativ a fost și este stabilit că nelegalitatea unui act administrativ cu caracter individual (destituirea unui funcționar public, de exemplu) poate fi invocată în justiție indiferent de data emiterii actului în cauză. Cu toate acestea, ICCJ a sfidat în mod repetat nu doar prevederea legală clară și ea ca lumina zilei dar și nu mai puțin de trei decizii ale CCR – stabilind că nulitatea actului poate fi invocată numai cu privire la actele emise ulterior intrării în vigoare a Legii în cauză. 

*Viața păcătosului, în mâna Ta, Doamne. 

*Custodele Coroanei a început azi o vizită cu caracter public în Olanda. Ea va susține și o conferință pe tema România în Uniunea Europeană, conferință ce va avea și ea, cel mai probabil, un impact asemănător celei ținute în primăvară în Danemarca.