ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Traficul rutier pe Valea Oltului - pe DN7 - se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în zona viaductului Cârligu Mic, până pe 30 iunie, din cauza unor lucrări de consolidare a viaductului, anunță Mediafax.

 Timp de mai bine de trei luni, în județul Vâlcea, pe Valea Oltului, se vor desfășura lucrări de consolidare a viaductului Cârligu Mic, astfel că circulația rutieră pe DN7 se va desfășura restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 - 200+815 metri, au declarat reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN) Vâlcea.

Pentru a trece de zona în care se efectuează lucrări, șoferii vor fi nevoiți să aștepte la semafor.

"Lucrările constă în modernizarea unui viaduct - decopertarea asfaltului, turnarea grinzilor și a plăcii de suprabetonare. Lucrările au fost începute încă de anul trecut, s-au sistat în luna decembrie, iar acum au fost reluate. Se lucrează pe o singură bandă, iar traficul este restricționat cu semafoare și piloni de delimitare”, a declarat directorul SDN Vâlcea, Lăcrămioara State.

 Potrivit acesteia, era nevoie de o intervenție de asemenea anvergură la viaduct deoarece se degradase îngrijorător de mult, iar zona putea să pună în pericol participanții la trafic. Pentru a respecta termenul, muncitorii vor lucra în trei schimburi.

"Lucrările se vor desfășura până pe 30 iunie pentru că, în iulie și august, avem turiști în zonă și nu vrem să restricționăm traficul. De mulți ani avem prins în planul de reparații acest viaduct. Cel puțin partea carosabilă era foarte degradată”, a afirmat Lăcrămioara State.