ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La început de noiembrie, 22 de măicuțe de la Mănăstirea Colilia stau în beznă și frig după ce hoții au furat cele trei generatoare care le asigurau energia electrică. 

Până în 2015, așezarea a avut o centrală eoliană de mici dimensiuni, pe care vântul puternic a distrus-o. Iar generatorul pe motorină adus de un enoriaș e prea costisitor.
 
Maica stareță a mănăstirii Colilia, Rafaela, a povestit, vineri, presei, că primele două generatoare au fost furate în noaptea de 23 spre 24 octombrie, iar al treilea, cel mai mare și puternic, a fost furat în urmă cu două nopți.

Nu măicuțele de la mănăstirea Colilia au anunțat furtul generatoarelor, vestea a fost dată, pe Facebook, de mai multe enoriașe. Poliția face cercetări în acest caz.

Măicuțele speră să primească ajutor din donații ca să-și poată asigura din nou lumina și căldura.

Numărul de cont: RO41BTRLRONCRT0221819101.
 
Mănăstirea Colilia, aflată aproape de Cheile Dobrogei, a fost reclădită în 2009 de Gigi Becali, care a vrut să o ajute astfel pe maica stareță Rafaela, transformând niște ruine într-o așezare monahală frumoasă.