ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar dacă suntem în plin sezon al colindelor, concertul care a avut loc în această seară la Biblioteca Națională a României, anunțat deja de ActiveNews, credem că se va înscrie cu siguranță între cele mai bune concerte de colinde de anul acesta.

Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO), din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, a organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cea de-a treisprezecea ediție a concertului de colinde cu scop caritativ „După datini colindăm”, pentru a întâmpina la fel de frumos ca până acum Praznicul Nașterii Domnului.

La concert au participat Corul de Copii Radio - Dirijor Răzvan Rădos, Corul ASTO - Dirijor Mihai Dascălu, Grupul Psaltic de Copii TRONOS Junior - Dirijor Ioan Balaban, Grupul Psaltic TRONOS al Patriarhiei Române - Dirijor Protopsalt Arhid. Mihail Bucă; Adriana Ene - prezentator.

S-au cântat colinde populare, arhaice, sau devenite deja clasice în ultimii ani, de când au fost oferite românilor de către marele grup TRONOS al Catedralei Patriarhale, între care s-au numărat colinde ale marilor poeți români care au fost închiși pentru crezul lor, ca Radu Gyr și Vasile Voiculescu, sau colinde cu versuri și melodii alcătuite de maicile de la Mănăstirile Văratec și Petru Vodă cât și, între alții, de râvnitorii psalți Cristian Todireanu, Cristian Alexandru și Mihail Bucă.

Citiți și PARCĂ IISUS S-A NĂSCUT ÎN ROMÂNIA! - Arhidiaconul Mihail Bucă despre colinde, muzica psaltică și muzica patriotică și lucrarea TRoNoS și Tronos Junior

În acest an donațiile participanților, care au umplut până la refuz holul principal al Bibliotecii Naționale, urcând până la etajul 4 al atriumului, s-au întreptat spre Eva Maria, o fetiță în vârstă de 11 ani, elevă în clasa a V-a în localitatea Podenii Noi, jud. Prahova, care este greu încercată, fiind diagnosticată cu scolioză toraco-lombară severă, iar in lipsa operației foarte costisitoare și-ar putea pierde viața. „Nădăjduim să o putem ajuta, pentru a-i readuce zâmbetul copilăriei firesc”, au spus tinerii de la ASTO.

Doamne ajută! Felicitări tuturor!

VIDEO Trinitas TV - Lumina Cuvântului: