Victor Roncea: În continuarea dialogului nostru, spre finalul anului, mă gândesc că n-ar fi o idee rea să facem un bilanț, un „inventar" al anului 2023. Deși am văzut în presă și la televiziuni că tot felul de autosuficienți se laudă cu centenarele pietrificate ale altora (deși chiar ei se apropie de 100 de ani) și cu disidența retardată (CTP zice că l-ar fi împușcat pe Ceaușescu fără să clipească dar cred că pentru asta nu trebuia să fie înrudit cu un procuror-șef comunist, la fel ca V. Bănescu cu cancelarul lui Ceaușescu). Intelectuali de budoar, chiar de bucătărie, care pe vremuri mișunau prin debaralele lui Gogu Rădulescu, azi fac pe luptătorii anticomuniști și disidenții de sertar, deși în plin comunism făceau naveta București-Paris-Heidelberg și retur, cu voie de la Securitate. Ce părerea aveți despre acești ipochimeni ai istoriei bolșevismului, mărunți agenți ai kominternismului din România?

Constantin Barbu: Îmi este foarte greu să fac un „inventar" al anului 2023 fiindcă am publicat foarte multe cărți și am scris foarte multe cărți. După cum am mai spus, am terminat cele 1000 de volume din Monumenta Romaniae Historica și deja sunt pregătite încă 29 de volume după cifra de 1000. Am găsit manuscrise superbe, vechi de peste 1000 de ani, din Dionysius Exiguus, Ioan Cassian, Martinus Bracarensis, Niceta de Remesiana, Aethicus Histricus, călugării sciți. Am găsit manuscrise pentru toți mitropoliții Tomisului de la anul 325 (Marcus, mitropolit al Tomisului) până în secolul XI (mitropoliții Anicet și Vasile). A fost o mare bucurie pentru Arhiepiscopul Teodosie și pentru mine să găsim scrisoarea Mitropolitului Theotimus II al Tomisului către împăratul Leon. Înaltpreasfinția sa speră să găsim și poezia lui Ovidius, scrisă în limba sciților tomitani. Dacă există, o vom găsi în Vatican, acolo unde se află (am găsit și am publicat) epitaful lui Ovidius. Epitaful lui Ovidius se află în Vatican, manuscrisul Vat. lat. 1600. Iată pagina cu epitaful:

Sunt foarte prins de ideea că vom putea găsi și în arhive lucrări originale ale mitropolitului Theotim II al Tomisului.

Am publicat câteva sute de volume din Monumenta Romaniae Historica și astfel, grație eforturilor intelectuale și financiare ale Arhiepiscopului Teodosie, avem un mileniu plin de documente, manuscrise, înscrisuri care îmbogățesc istoria Bisericii Ortodoxe Române, în principal din anul 298 până în 1359, adică de la Evangelicus până la trecerea Mitropolitului Iachint de Vicina în rangul de mitropolit întemeietor al Mitropoliei de la Curtea de Argeș.

Am publicat primele cinci volume din Supracartea fără de ce.

Am scris și publicat primele 50 de volume din Stâlpul versului (poeme), având 5000 de poeme proiectate din cele peste 24.000 de poeme.

Am încheiat, în aceste zile, o trilogie a cărților având 3003 poeme. Titlurile lor sunt: 1. Cartea schimbată la față; 2. Cartea genială; 3. Cartea zburătoare într-o aripă.

Dacă aș trăi într-o cultură europeană serioasă aș declara fără să clipesc că aceste trei cărți pot schimba cu violență sintaxa poeziei în limba română. Sunt trăirile extatice ale unui nihilist fără voie și de cea mai „bună" calitate... Dar noi locuim (din fericire, doar formal) într-o culturică  plină de plagiatori impertinenți (gen Liiceanu, Cărtărescu, Pleșu, Patapievici etc.), de cacapiteci intoxicați de violență verbală flatulentă...

Legat de ipochimeni, am observat că în fiecare an când apare luna decembrie apar din ce în ce mai mulți disidenți. Blandiana este deja clasică, deși ea a fost unul dintre stâlpii direcției de informații externe în literatură, alături de Sorescu, Marin Mincu, Eugen Simion și tot felul de exilați care, odată pensionați, se întorc în patrie și își fac muzeu la Craiova.

Nerușinarea și lipsa de respect față de disidenții adevărați, față de morții adevărați ai Revoluției depășește orice cotă a demenței.

Liiceanu, ajutat de Blandiana, a încercat să-l maculeze chiar pe Mircea Dinescu! Liiceanu, în teza lui de doctorat plagiată (textele furate din Noica despre nostos), era un admirator al marxismului! Blandiana a uitat poeziile pentru Stalin și Gheorghiu-Dej (chiar în cartea de debut prefațată de Nicolae Manolescu). Pleșu n-a uitat, probabil, interviul socrului său (membru al Academiei Române) în care îl lăuda pe Ceaușescu cu cele mai memorabile adjective. Patapievici, acest escroc plagiator, se plângea direct la Paris, la Monica Lovinescu, de cât de mult a suferit familia lui și el din cauza comunismului. Că nu mai ținea minte biografia nkvd-istă, e o treabă. Dar să nu fi știut el că tatăl său, Dionis Patapievici, a scris o carte cu coperți albastre în care patru capitole sunt chiar despre Nicolae Ceaușescu? Nici Cărtărescu pare a nu fi citit articolele înflăcărate ale tatălui său risipite prin Agricultura socialistă în timp ce era șofer de Volgă?

Sunt problemele personale ale acestor ipochimeni indimenticabili care, vorba lui Arghezi, „chinuie rău populația". La ce bun s-o bagi în toate manualele pe merdenesa Blandiana, muza lui Gogu (Rădulescu). Viața e scurtă și nu vom găsi răspunsuri.

Dragă Victor, propun să trecem la o altă întrebare.

V.R.: Ați publicat o sumă impresionantă de cărți chiar în acest an și aproape că nu vorbiți nimic despre ele. Ați primit foarte multe premii internaționale și până a nu începe interviurile noastre nu cred că spuseseți ceva despre aceste recunoașteri literare aproape incomparabile în peisajul cultural. Multe dintre cărțile dumneavoastră de poeme au fost traduse excepțional în peste zece limbi străine. Ceea ce mă uimește și mă intrigă este că nu știți exact nici câte cărți ați publicat în acest an și nici în câte limbi au fost traduse cărțile dumneavoastră de poeme...

C.B.: Dragă Victor, o primă problemă este că eu nu împart cărțile pe ani. Este un proiect lung și din oboseală nu pot memora exact ce cărți și când le-am publicat. Ție pot să-ți spun că nu mai știu exact nici titlurile. Sigur, sunt unii care au publicat 3-4 cărți, hai să zic 20, și vociferează la toate televiziunile și în toate ziarele, participă la nesfârșite și nenumărate întâlniri cu cititorii și ascultătorii. Eu nu am nici timp și nici nu-mi place să vorbesc toată ziua despre cărțile pe care le lucrez. Am citit de curând că un scriitor contemporan a participat la câteva zeci de întâlniri, ședințe, colocvii, lansări de carte etc.. Dintr-un calcul simplu reiese că a cheltuit cel puțin 100 de zile dintr-un an. Astăzi, scriitorii români sunt neproductivi, se autoînșeală în iluzii ridicole, nu sunt cinstiți cu ei înșiși, nu au caracter și sunt și inculți.  Desigur, nu pot să-l bagi pe om cu forța în bibliotecă. Scriitorul nu știe că el este, înainte de toate, cititor.

Dintre cărțile de poeme, vorbesc doar despre Supremele Angelei și Cele zece elegii care sfârșesc poezia.

Supremele Angelei sunt scrise acum vreo doi ani și sunt traduse (sau în curs de traducere) în franceză, germană, italiană, spaniolă, albaneză, suedeză.

Cele zece elegii care sfârșesc poezia sunt traduse în franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, albaneză, suedeză (în curs) și aștept pentru engleză și portugheză.

Cât privește premiile, ele sunt mai ales rodul prieteniei unor mari scriitori. Am primit premii din partea unor celebre academii străine, așa cum sunt Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris, Academia Senghor, Academia Seneca, Academia de Cultură și Poezie a Mongoliei. Sunt membru titular sau membru de onoare în aceste celebre academii, conduse de personalități literare de excepție. M-am bucurat mult pentru medaliile primite, anume Medalia Alexandru cel Mare (oferită de marele poet european Dinos Koubatis), Medalia Seneca (oferită de Academia Seneca), Medalia Senghor (oferită de Academia Senghor), Medalia Centrului budiștilor mongoli (oferită de însuși Marele stareț al mânăstirii Gandantegchenling, Gabji Demberel Choijamts).

Premiul de poezie oferit de Academia de Științe, Arte și Litere din Paris a fost pentru poeme din Divina tragedie (o trilogie superbă). Marele Premiul de Poezie al Academiei Seneca a fost oferit pentru volumul Cele zece elegii care sfârșesc poezia (ediția italiană), iar Marele Premiu al Academiei Senghor a fost oferit pentru Paragin-n vid (ediția italiană).

V.R.: Acum aveți idee ce veți tipări și publica în anul 2024. Sunt conturate proiectele?

C.B.: Am idee ce voi publica și tipări în 2024 fiindcă eu am întotdeauna proiectele conturate, ba chiar realizate înainte de orice realitate. Anul 2024 va fi anul în care voi tipări în ediție completă Supracartea fără de ce, supracarte pe care o doresc tradusă în franceză, germană și engleză. Știind ce-am scris în această carte, cred că voi distruge toată gândirea tradițională care este o gramatică a sacrificiului și a donației. Gândirea tradițională este gândirea unor sclavi, muritori de foame așa cum sunt pământenii în ultimele mii de ani. Ce pretenții să ai de la niște muritori care n-au fixat nici hărțile țărilor pe o planetă mică, o planetă care se învârte în jurul Soarelui  și Soarele zboară într-o galaxie care nu știe (nimeni) unde se află în Laniakea. Și nici n-ar folosi la nimic. Trăim într-un sistem al cruzimii și suntem niște caricaturi și niște cadavre.

V.R.: Am înțeles din presa culturală a lumii că ați mai primit și alte premii și medalii decât cele despre care mi-ați vorbit. Mai știu și că sunteți, în sinea dumneavoastră, modest (deși sunteți un polemist „periculos"). Puteți să ne prezentați, deocamdată fără comentarii, câteva dintre diplomele literare primite în ultimul timp.

C.B.: Dacă vrei tu, hai să dăm câteva imagini și dacă vom avea timp vom fi sistematici și în imagini și în comentarii anul viitor, în ianuarie. Să vină anul 2024 și vom grăi.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14