ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avram Iancu, un înotător român în vârstă de 47 de ani, intenționează să parcurgă înot toată lungimea fluviului Rin în 35 de zile. Sportivul a pornit deja în cursă duminică, 16 iulie 2023 în jurul orei 10:30, de la Alte Rheinbrücke din Konstanz, fiind încurajat la start de un grup de concetățeni stabiliți în zonă. 

Sportivul este asistat atât pe apă de doi caiaciști (dintre care unul este observator oficial al cursei) cât și pe uscat.
Avram Iancu este bibliotecar în Petroșani (Steinthal) un oraș minier din România. Pasiunea pentru înot a descoperit-o lecturând o carte de specialitate în 2006 și, de atunci, a bifat, ca sportiv, mai multe realizări notabile printre care traversarea Canalului Mânecii (2016), parcurgerea înot a întregului curs al Dunării de la Donaueschingen și până la Sulina, ultimul oraș traversat de Dunăre înainte să îmbrățișeze marea (2017) traversarea înot a Canalului Bristol (2022) sau parcurgerea înot a unei distanțe de 26 de kilometri împotriva curentului, pe Dunăre, într-un timp de 18 ore și 30 minute (2021), această reușită aducându-i titlul de "Performance of the Year" acordat de World Open Water Swimming Association. Înotătorul român dorește ca, prin acest demers, să sensibilizeze țările membre Schengen să acorde votul de accedere a României în spațiul economic comunitar (în ședința Consiliului Justiție și Afaceri Interne al Consiliului Uniunii Europene din decembrie 2022 aderarea României la spațiul Schengen a fost respinsă, două dintre țările membre votând împotrivă).

Echipa sportivului român s-a documentat asupra tuturor interdicțiilor impuse de autoritățile locale pe toată lungimea traseului, având, în acest demers, sprijinul reprezentanților autorităților române în Germania, Excelența Sa domnul Radu Florea, consulul general al Consulatului României la Stuttgart, fiind prezent la debutul cursei. 
În organizarea acțiunii de la Konstanz s-au implicat Societatea Germano-Română Bodensee prin președinta acestei organizații, doamna Antonia Olariu și Parohia Ortodoxă Română din Konstanz prin părintele paroh Ionel Nemeș. 

După ce Avram Iancu a pornit în cursa către celălalt capăt al Rinului, o parte dintre cei care au însuflețit debutul cursei, printre care și domnul consul Radu Florea, a mers la slujba religioasă oficiată de părintele Nemeș, iar la finalul slujbei consulul a ținut un discurs în fața enoriașilor. 

Întreaga cursă poate fi urmărită online accesând link-urile: 
 
 
sau: 
 
 
Filip Pirlog, Germania
 
VIDEO cu plecarea: