ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sportul românesc este în doliu, cu doar câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă. Un fost fotbalist, în vârstă de 54 de ani, care a activat în cadrul a două formații sportive, s-a stins din viață, informează Playtech.

Sărbătorile de iarnă nu aduc vești bune, de fiecare dată, pentru toată lumea. În anul curent, familia unui mare fotbalist din Iași este în doliu. S-a stins din viață cu puțin timp în urmă, potrivit informațiilor din spațiul public. Era în vârstă de 54 de ani, însă cauza decesului nu a fost făcută publică.

Dragoș Urdaru, pe numele său, a murit. Sportivul a activat în cadrul a două formații: Politehnica Iași și Oțelul Galați. Fostul fundaș nu a fost urmărit doar prin prisma activității sale ca sportiv implicat direct pe terenul de fotbal, el fiind și antrenor în anii 2000.

Marele fotbalist de la Iași a făcut parte din echipa care a promovat pentru prima dată după 1989 în Liga I, în urma barajului de la Brașov din 1995, câștigat în fața craiovenilor de la Electroputere. Numele lui Dragoș Urdaru este pomenit printre cele care au contribuit la atingerea unui astfel de succes.