ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„În noaptea de 19 spre 20 ianuarie 2024 a plecat dintre noi prietenul nostru în veșnicie și marele maestru sculptor român Vlad Ciobanu, unul dintre fondatorii sculpturii contemporane românești, gigant artist și intelectual al timpului și spațiului nostru, și mai ales Omul-lumină a cărui prietenie a fost la fel de profundă și sinceră ca și el însuși. Numeroase urme ale acelei creativității și prieteniei lui au rămas pentru totdeauna în galeria noastră "Darodavac", în timp ce el și Adam se plimbă acum pe lumea cealaltă, pentru eternitate. Să ai o călătorie plăcută, prietenul meu. Să ai o călătorie bună, dragă prietene!”, a scris Maria Puslojic, soția regretatului poet și scriitor sârb Adam Puslojic, în amintirea sculptorului și profesorului Vlad Ciobanu găsit decedat în urma unui stop cardiac, în atelier său, în pat, cu telefonul pe piept. Soția prietenului lui Nichita și al României a publicat și o fotografia din atelierul artistului:

Corpul marelui artist trecut la cele veșnice a fost depus miercuri 24 ianuarie 2024, pentru priveghere, la Biserica Sf. Silvestru din Strada Silvestru nr. 36, sector 2, București iar slujba de înmormântare va avea loc joi, 25 ianuarie 2024, la orele 11, la Biserica Sf. Silvestru, iar înmormântarea la Cimitirul Străulești 2, la orele 15, au anunțat apropiații celui care a fost Vlad Ciobanu, sculptor și, între altele, profesor la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” și Universitatea Națională de Arte București - Institutul „Nicolae Grigorescu” și participant la manifestația anticomunistă din 21 decembrie 1989, din Piața Universității.

Istoricul de artă Pavel Șușara i-a închinat câteva rânduri:

Pelerinul

„Nu aveai cum să îl ignori, oriunde te-ai fi aflat si oricat de mare ar fi fost densitatea celor prezenți. La inceput îi auzeai doar vocea, o voce amplă și profundă, de bas liric abia extras din subteranele sonore ale lumii, apoi, încetul cu incetul, dominând prin statură, prin verticalitate, dar și prin vibrația aerului din jurul lui, transformat subit într-un fel de aură, cu barba dominatoare și cu privirile indecise între blândețea unui înțelept viguros și adrenalina mereu în stare de pândă a unui cavaler al dreptății gata sa se arunce în luptă, pentru ca, mai apoi, să asiști pe viu, cucerit iremediabil, la cele mai ample și mai convingatoare meditații si discursuri despre timpii istorici, despre fundamentele lumii, despre ceremonialurile întemeietoare, despre inițierea în mistere, despre creația artistica și despre Creație, în general. Asemenea unui retor antic, a unui Demostene sau Cicero, el includea argumentele în însăși coerența discursului și în pathosul expresiei, iar auditoriul devenea, în mod natural, nu doar un simplu ascultător, ci și un participant activ și entuziast la înseși evenimentele povestite. Creația lui, fie că este vorba despre sculptură sau despre grafica-pictură, adică despre desenele puternice și ele insele sculpturale, caută mereu simplitatea și stabilitatea, forța și echilibrul, firescul și măreția, iar modernitatea si contemporaneitate lor acută visează atemporalitatea si stabilitatea spațială a marilor creații clasice. Ultima lui expoziție, de fapt expoziția care, în mod abuziv și dramatic a devenit ultima, „Pelerinii”, acolo unde prietenii i-au fost de două ori alături, la deschidere și la inchidere, convocați parcă printr-o somație ultimativă, a invocat, prin titlu și prin substanța, ideea plecării și a călătoriei fără sfârșit, și s-a constituit în interval, în spațiul intermediar, cuprins între discursul melancolic al deschiderii și sonurile profunde, cu accente sfâșietoare, ale flautului pe care doar Ion Bogdan Ștefanescu îl poate îmblânzi și conduce intr-un mod irepetabil, transformându-se, astfel, în ospățul din urmă și într-un ritual camuflat de rămas bun.

Pelerinaj luminos în lumea atemporală și de dincolo de spațiu, așa cum ai visat-o tu întotdeauna, și prin tot ce ai făcut, Vlad Ciobanu, adică, mai exact si mult mai potrivit, dragă Vlade!”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

O scurtă biografie în continuare: