ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, , că luni va începe strângerea de semnături pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

El a menţionat, la Antena 3, că este nevoie de o treime din semnăturile tuturor parlamentarilor pentru iniţierea suspendării, care este un demers al Parlamentului.

Tăriceanu a spus că preşedintele a încălcat Constituţia când s-a întâlnit cu Elena Udrea şi cu lideri ai PMP la Cotroceni pentru susţinerea în campania electorală. De asemenea, potrivit lui Tăriceanu, Băsescu a încălcat Constituţia atunci când a intervenit în procesul de negociere legat de postul de comisar european care va aparţine României.

Întrebat dacă are semnale potrivit cărora există voinţă politică pentru suspendarea şefului statului, Tăriceanu a spus: "Nu am feed-back".