ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe principiul: „dacă tot nu poţi să le dai, măcar să le iei”, guvernul socialist la putere (îi ştiţi pe socialişti, comuniştii ăia cu faţă umană, care vor drepturi multe pentru bobor, sfârşitul împilării şi securismului de tip sovietic) se grijeşte de siguranţa noastră, iar, şi decide să dea cartelă pre – pay numai pe bază de buletin, ca buteliile şi televizoarele color pe vremea lui Ceauşescu. (Îl ştiţi şi pe Ceauşescu, e socialistul acela not cool, cu faţă inumană).

În sine ideea poate necăji la maxim grupurile masive de terorişti ce colcăie în Carpaţi cu telefoane pre-pay şi complotează să-i dărâme lui Ponta statuia ecvestră ce va fi amplasată, de către popor, în piaţa Victoriei, când actualul premier va accepta să candideze pentru preşedinţia României.

Ideea ne poate necăji şi pe noi, bicisnicii, care nu înţelegem să fim trataţi ca terorişti sau infractori din momentul în care avem nefericita idee să ne luăm un telefon pe persoană fizică, fără să dăm probe de sânge, ADN şi ce le-o mai trece prin cap în următoarea etapă.

Dar necazul care mă îndeamnă să-mi deranjez cititorul cu încă un text e altul şi anume „practica europeană” care i-a îndemnat pe administratorii statului să recurgă la acest novator procedeu.

Eh, abia acum se sparie gândul meu solitar, când aud de „practica europeană”, de care aud numai când ni se ia, nu când ni se dă.

Faptul că nici măcar nu e o „practică europeană”, ci doar a „unor” state din Europa, să zicem că-l iertăm zicerii premierului, că nu şi-o fi scris singur nici textul acesta; dar n-o fi auzit el, şi toţi guvernanţii ăştia din 89 încoace, de „practica europeană” a salariilor mari pentru medici, pentru profesori, pentru funcţionari?

Or fi auzit de „practica europeană” a pensiilor suficiente pentru cei care şi-au plătit zeci de ani dările la stat? Sau, ce ziceţi de „practica europeană” de a-ţi prezenta demisia când eşti prins că ai plagiat - pentru a obţine un titlu, nu doar pentru a tipări o amărâtă de lucrare. Sau, sau… staţi aşa, că îmi mai vine una: de practica de a te duce acasă şi a nu mai ieşi un veac din cameră, când şapte milioane de oameni votează demiterea ta la referendum?

N-or fi europene, practicile acestea? Sau n-or fi practici deloc şi suntem noi smintiţi de propaganda imperialistă? Sau n-or fi auzit şefii de ele?! De practica de a da ca să poţi să ceri, de a satisface, ca să poţi să pretinzi, de a respecta ca să poţi impune.

Să stabilim, acum, înainte de alegeri, un set de „practici europene” pe care trebuie să le respecte cei care ne cer votul, precum cele amintite mai sus, sau să stăm cuminţi în casele noastre şi să le aplicăm „practica europeană” a absenteismului masiv la urne. Hough!