ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Alexis Tsipras, șeful guvernului de la Atena, a anuțat membrii Cabinetului că intenționează să adopte câteva măsuri umanitare. Așa cum a promis în campania electorală. Planurile lui Tsipras sunt văzute de unii comentatori drept o nouă sfidare la adresa Uniunii Europene, și a creditorilor Greciei.

[p] LIBRARIE.NET - Cărţile pe care le cauţi

După ce a înregistrat o primă victorie în fața Bruxelles-ului, ajungând, săptămâna trecută, la o înțelegere cu statele din zona euro pentru prelungirea cu încă patru luni a acordului de asistență financiară ce expira în februarie, în schimbul unei liste de reforme, Tsipras vine cu un anunț care nu va fi pe placul UE. Măsuri care vin în contradicție cu linia de austeritate impusă de statele din zona euro, scrie site-ul Il Giornale.

Formațiunea lui Tsipras, Syriza, nu uită că a ajuns, luna trecută, la la putere, pe fondul nemulțumirii grecilor față de politicile de austeritate. Și cu o serie de promisiuni menite să îndulcească problemele pe care le au grecii, după ce Troika a impus măsuri draconice de austeritate.

Pe lista măsurilor pe care le va lua guvernul de la Atena, scrie site-ul italian, figurează acordarea de electricitate gratis și ajutoare alimentare pentru 300.000 de familii sărace. De asemenea, Tsipras vrea să împiedice băncile să confiște prima casă.
Nu se oprește aici. Vrea să ”bifeze” o amnistie fiscală, care, de fapt, ar trebui să aducă 2,5 miliarde de euro la bugetul statului.
A venit timpul să se guverneze și nu să se vorbească și pot să garantez că nu vom avea un al treilea plan de salvare, în luna iulie”, a spus, ferm, Tsipras.

Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis are în plan, pentru a aduce noi venituri la buget, instituirea unei “taxe extraordinare”, pentru bogați.

Dacă își va duce planul la îndeplinire, inevitabil vor reapărea tensiunile cu creditorii Greciei - UE, Banca Centrală Europeană și FMI, scrie sursa citată.

Iar Alexis Tsipras va trebui să facă o adevărată echilibristică. Să-și mențină angajamentele în fața UE, pe de-o parte, și să facă unele concesii populației, punând in practică o parte din promisiunile umanitare anunțate înainte de a veni la putere.

Un sondaj recent realizat de Parapolitika arată că, și după negocierile recente cu Bruxelles-ul, partidul Syriza al premierului se bucură în continuare de sprijinul a 42% din greci. Iar trei sferturi dintre cei chestionați (76%) consideră că guvernul Tsipras s-a comportat până acum foarte bine.