ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Relațiile dintre Washington și Kiev au parte de un nou șoc, după moartea în detenție preventivă a unui acerb critic al lui Biden și Zelenski.

Anunțul morții lui Lira a fost făcut de ziaristul Keith Klarenberg de la site-ul de știri The Grayzone, pe contul său de X (Twitter):

„Gonzalo Lira a murit. Confirmat de familia sa. Am fost în dezacord cu el aproape în orice privință. Totuși, nu ar fi trebuit să moară într-o închisoare ucraineană.”

Știrea morții lui Lira a fost dată și de Tucker Carlson, care îi luase un interviu tatălui ziaristului cu câteva săptămâni în urmă:

„Gonzalo Lira Sr. a spus că fiul său în vârstă de 55 de ani a murit într-o închisoare ucraineană, unde era ținut pentru infracțiunea de a fi criticat guvernele Zelenski și Biden. Gonzalo Lira a fost un cetățean american, dar administrația Biden a fost în mod clar de acord cu încarcerarea și torturarea sa. Cu câteva săptămâni în urmă, am discutat cu tatăl lui, care a prevăzut că fiul său va fi ucis.”

Și Elon Musk a reacționat la știrea morții ziaristului american. Comentând o postare pe această temă a omului de afaceri David Sachs, patronul X (Twitter) a scris:

„Este o mizerie uriașă.”

Sachs scrisese la rândul său:

„Administrația Biden l-ar fi putut aduce înapoi pe Gonzalo Lira cu un simplu telefon, dar nu a mișcat un deget. Așa că guvernul ucrainean a înțeles că putea acționa nepedepsit.”

Regimul de la Kiev nu a confirmat moartea lui Lira. A făcut-o în schimb Departamentul de Stat american.

În mai 2023, serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, l-a arestat pe ziaristul Gonzalo Lira, care avea dublă cetățenie: chiliană și americană, în regiunea Harkov, l-a eliberat pe cauțiune și l-a arestat din nou, în iulie, când se spune că ar fi încercat să părăsească Ucraina.

Înainte de a fi rearestat, Gonzalo Lira a apucat să posteze pe X (Twitter) un șir de mesaje în care descrie regimul din închisoare, și cum a fost bătut, torturat și nu i s-a acordat asistență medicală deși era grav bolnav:

Acuzațiile pentru care a fost închis, torturat și în cele din urmă ucis, au fost: „justificarea agresiunii Rusiei în Ucraina” și „răspândirea de idei rusești pe rețelele de socializare”.

Cu alte cuvinte, Gonzalo Lira a plătit cu viața pentru Delict de Opinie.