ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un alpinist clujean în vârstă de 37 de ani, Ciprian Pătraşcu, a reuşit să cucerească Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt din Antarctica, unde a fost într-o expediţie internaţională în perioada 22 noiembrie - 8 decembrie, ascensiunea finală spre vârf durând aproximativ opt ore.

Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice

Alpinistul Ciprian Pătraşcu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că şi-a cunoscut colegii de expediţie doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă, în Punta Arenas, oraşul cel mai sudic din Chile.
"Am participat, în perioada 22 noiembrie - 8 decembrie, la o expediţie internaţională cu care am reuşit să cucerim Vârful Vinson (4.897 de metri), cel mai înalt vârf din Antarctica. În afară de mine, ceilalţi membri ai expediţiei au fost un nepalez, un canadian, un olandez, un australian şi doi americani. La început, am avut mari reţineri în legătură cu participarea mea în cadrul acestei expediţii deoarece eram singurul român, dar şi pentru că agenţia care a organizat toată logistica expediţiei nu ne-a dat opţiunea de a ne cunoaşte între noi înainte de această experienţă. Practic, noi toţi am fost puşi în postura de a ne cunoaşte doar cu o seară înainte de plecarea propriu-zisă în expediţie, în Punta Arenas, oraşul cel mai sudic din Chile, unde se organizează majoritatea expediţiilor care au ca scop explorarea şi cunoaşterea Antarcticii", a spus Pătraşcu.

După ce şi-a cunoscut colegii de expediţie, el a constatat că toţi erau mult mai experimentaţi, unul dintre ei, de exemplu, având două ascensiuni reuşite pe Everest, iar un altul se întorsese din maratonul Antarcticii, care a însemnat alergare pe zăpadă pe o distanţă de 42 de kilometri la temperaturi de minus 30 sau minus 40 de grade Celsius.