ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Miercuri, Ministerul Educaţiei a anunțat că elevii români au câştigat o medalie de aur şi două menţiuni la Olimpiada Internaţională de Lingvistică, desfăşurată la Beijing, la care au participat 39 de echipe din 28 de ţări, potrivit mediafax.ro.


Medalia de aur a fost obţinută de Dan Mircea Mirea, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, iar menţiunile au fost acordate Iuliei Marinescu, de la Colegiul Naţional „Unirea”, din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman şi lui Vlad Neacşu, de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, toţi componenţii lotului olimpic fiind elevi în clasa a XI-a.

Anul trecut, în Manchester, la prima participare oficială la această competiţie, România şi-a trecut în palmares o medalie de bronz şi două menţiuni. La ambele ediţii, elevii au fost pregătiţi şi însoţiţi de Roxana Dincă şi Adina Dragomirescu, cadre didactice la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, arată Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Olimpiada Internaţională de Lingvistică este un concurs organizat pe două niveluri: o probă individuală şi o probă pe echipe. Subiectele solicită operarea cu analogii, prin aplicarea elementelor de logică gramaticală şi logică matematică în procesul de înţelegere a unor texte în limbi necunoscute, pornind de la premisa că lingvistica ordonează gândirea şi reglează procesul de comunicare lingvistică explicită prin construcţia de structuri care favorizează învăţarea cu uşurinţă a oricărei limbi.

La cea de-a XII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Lingvistică, desfăşurată la Beijing, în perioada 21-25 iulie, au participat 39 de echipe din 28 de ţări de pe toate continentele.

Mircea Dan Mirea a mai participat recent la Olimpiada Internaţională de Biologie, care s-a desfăşurat în Bali, Indonezia, în perioada 4-13 iulie a.c şi de unde s-a întors cu medalia de argint.