ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un nou cutremur puternic s-a produs duminică în India și Nepal, clădirile fiind zdruncinate la New Delhi, relatează Reuters.

Potrivit United States Geological Survey, această replică a avut magnitudinea de 6,7, după primul cutremur de 7,9 ce a lovit sâmbătă regiunea și în care și-au pierdut viața cel puțin 2.000 de persoane.

Replica produsă duminică în Nepal a generat panică, numeroase persoane strigând şi alergând pentru a se adăposti, relatează Associated Press în pagina electronică.

Potrivit Institutului american de Geofizică (USGS), epicentrul seismului produs duminică a fost localizat la adâncime mică, de numai 10 kilometri.

Alpinistul român Alex Găvan a anunţat pe Facebook, la ora 10.17 (ora României) că a avut loc un nou cutremur care a declanşat trei avalanşe de mici dimensiuni.