ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit unei analize a Preotului Marcel Răduț Seliste, în cotidianul Adevărul, situația celor trei Biserici Ortodoxe din Ucraina, Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, Biserica Ortodoxă a Ucrainei - Patriarhia de Kiev şi Biserica Ortodoxă a Ucrainei - Patriarhia Moscovei, poate reprezenta cheia păcii sociale în țara vecină.

Astfel, Preotul Marcel Răduț Seliste remarcă faptul că dezbinarea dintre ortodocși a fost cauzată în primul rând de ”interesele lumești”, iar unul dintre exemple poate fi și declarația Mitropolitului Onufrie, un filorus fervent:
Lumea sună în bisericile noastre din Kiev şi întreabă de ce Patriarhie ţin. Astea sunt deja nişte presiuni. Dacă războiul politic se va transforma în unul religios, va fi mult mai rău pentru statul nostru, asta ar putea duce la prăbuşirea Ucrainei.

De exemplu, în eparhia în care slujesc eu, sunt mulţi vorbitori de limba română. Au fost zvonuri la început că vine AutoMaidanul să ocupe mănăstirea în care trăiesc 500 de copiii orfani (n.r. Mănăstirea Bănceni) şi oamenii s-au panicat. Acolo e o astfel de stare de spirit încât oamenii sunt gata să ceară statutului român să-i protejeze, să introducă trupele lor şi să ocupe o parte din Ucraina, o parte din regiunea Odesa. Dacă asta se va întâmpla, Doamne fereşte!, va fi începutul sfârşitului. De aceea vă rog: faceţi tot posibilul ca să nu izbucnească violenţe pe bază religioasă.

Declarațiile alarmiste și evident fără fundament au venit în completarea unui material publicat săptămâna trecută într-o revistă din Rusia, în care se scria că Armata Română este pregătită să pătrundă în Bucovina de Nord și să lanseze astfel un așa-zis plan ”România Mare”.

Preotul Marcel Răduț Seliste observă faptul că Mitropolitul Onufrie nu a criticat evidenta implicare rusească în gravele incidente secesioniste din Crimeea, ori implicarea Moscovei de-a lungul timpului în viața politică de la Kiev.

Așadar, Părintele face un apel către ierarhii celorlalte două Biserici Ortodoxe Ucrainiene:
Ei au aceeaşi datorie faţă de credincioşii ortodocşi pe care îi păstoresc, anume să contribuie la pacificarea şi păstrarea unităţii teritoriale a Ucrainei. O contribuţie reuşită din partea lor este însă condiţionată de renunţarea la naţionalismul extrem şi la diluarea atitudinii anti-ruseşti.

Trebuie să privim în jurul nostru cu atenţie şi să înţelegem că marile puteri politice şi militare ale lumii - USA, U.E. şi Federaţia Rusă - deja negociază viitorul Ucrainei.

(...)

În acest context, liderii religioşi ai comunităţii ortodoxe ucrainiene sunt chemaţi să renunţe, cel puţin pentru o vreme, la dependenţa lor faţă de forţele şi idealurile politice străine, fie pro-europene, fie pro-moscovite, şi să-şi asume dialogul şi împreună lucrarea pentru pacificarea Ucrainei şi refacerea, treptată şi în comuniune cu Hristos, a unităţii canonice a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene.

Alternativa este doar vărsarea de sânge, distrugerea Ucrainei şi reîntoarcerea Europei la vremurile ”războiului rece”.