ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Victor-Ponta-Până-mâine-avem-o-PLÂNGERE-PENALĂ-împotriva-preşedintelui-Traian-BăsescuConform scrisorii deschise a senatorului Valer Marian, publicată aici, se pare că Victor Ponta este ofițerul sub acoperire despre care se vorbește în ultima vreme atât de mult.

Victor Ponta a fost racolat în anul 1997, în timp ce era procuror, în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) de către generalul Cornel Biriş şi a activat în unitatea deplin conspirată denumită “Umbre” sau H. A fost trimis la specializare antimafia în Italia cu misiunea de a o monitoriza pe Carla del Ponte, fost procuror antimafia, ulterior procuror şef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie.

În data de 7 mai 2012, înaintea depunerii jurământului de către primul guvern Ponta, festivitate care a început cu o întârziere de circa 15 minute faţă de ora anunţată , a fost invitat de preşedintele Traian Băsescu într-un birou de la Palatul Cotroceni, unde a chemat un aghiotant cu un telefon mobil deschis, pe care i l-a înmânat şi la care a discutat cu ofiţerul de legătură pe care l-a avut în timpul misiunii din Italia.

Presedintele Traian Basescu a declarat miercuri seara, in emisiunea " Vorbeste liber" difuzata de TVR 1 că:
”Ar putea fi niste probleme daca ai fost cumva in incompatibilitate, sa fi fost angajat in justitie la acea vreme, toti fac trimitere la legea 303 din 2004, care a stabilit incompatibilitati, dar legea 92.1992 avea o prevedere expresa pentru procurori si judecatori ca nu pot fi ofiteri acoperiti”. Sursa.

Legea 92/1992, în vigoare în anul 1997, când Victor Ponta era magistrat (procuror) prevede la Art 110:
”Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”. Sursa.

Deci avem o situație în care Victor Ponta, viitorul președinte ale țării, a avut o incompatibilitate, motiv de deschidere dosar pentru acesta iar situația delicată este deconspirată de actualul președinte, care peste o lună va deveni vulnerabil și trebuie de pe acum să-și asigure spatele.

Acum există mai multe posibilități:

1. Există, printre candidații la președinție, cel puțin doi foști ofițeri sub acoperire. Băsescu se înțelege cu Ponta și va fi protejat în perioada post-prezidențială de dosare penale. Băsescu nu îl va deconspira pe Ponta ci pe celălalt.

2.  Doar Ponta a fost ofițer sub acoperire. Băsescu se înțelege cu Ponta și va tăcea din gură, că și așa pîra este rușinoasă, cu consecințe nefaste pentru țară. Iată aici o opinie legată de acest aspect. În funcție și de sondajele din perioada următoare. În legătură cu opinia ultimă, serviciile secrete ar trebui să fie mai atente pe cine folosesc ca agenți sub acoperire.

3. Ponta joacă tare și recunoaște că a fost ofițer sub acoperire, orice posibilitate de negociere este înlăturată. Băsescu rămâne fără muniție. Șanse extrem de reduse, spre deloc.