ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Eduard Palaghita a devenit cunoscut pe internet după ce a postat un filmuleţ în care apare plimbându-se prin New York cu o Dacie 1310. Ei bine, acum braşoveanul de peste Ocean se pregăteşte pentru un job de vis.


Edi, cum îi spun prietenii, s-a mutat în Statele Unite ale Americii în 1995, la vârsta de 12 ani. Tânărul, originar din Braşov, a declarat pentru presa de peste Ocean că încă din copilărie era pasionat de maşini: "Ţin minte că de când eram mic mă pasionau maşinile, îmi plăcea să le desenez şi am desenat Dacia lui mama cu tot cu şurubelniţa care ţinea geamul să nu cadă. Aşa era românul, făcea tot felul de improvizaţii pe vremea aia".


Acum 10 ani, Eduard a descoperit că, la o licitaţie din Montana, este scos la vânzare un Renault 12 break, însă, din cauza faptului că era nevoit să-l transporte 3.400 de kilometri până la el acasă, a renunţat.


Norocul i-a surâs, totuşi, în 2009, când a reuşit să intre în posesia unei Dacii portocalii, cu care se mândreşte şi astăzi pe străzile din New York.


Deşi a studiat până acum designul şi grafica, braşoveanul îşi doreşte să lupte cu infractorii: "Sunt pe ultima sută de metri să încep academia pentru NYPD (New York Police Department)!", a mai declarat Eduard.