ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Statul român nu încetează, din păcate, să ne ofere motive de a pune serios întrebarea dacă şi ce fel de viitor mai are această ţară. Ultimul caz de acest gen vine din judeţul Vaslui, acolo unde Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC) a cerut separarea copiilor de părinţi, pe motive incredibile, în secolul XXI.

Două asociaţii non-guvernamentale pentru protecţia copilului atrag atenţia, într-un comunicat remis redacţiei, despre cazul incredibil al familiei Mihai, din judeţul Vaslui.

Astfel, reprezentanţii DGASPC au înaintat o acţiune la Tribunalul Vaslui, astfel încât cei doi copii ai familiei Mihai, Ioan şi Paraschiva, să fie scoşi cât mai grabnic din mediul familial şi daţi în plasament în regim de urgenţă.

Deşi în cazurile activiştilor care luptă împotriva gazelor de şist s-a mişcat foarte greu, acum "Tribunalul a acţionat fără somaţie sau termen, emiţând o ordonanţă preşedinţială cu titlu executoriu", se arată în comunicatul Asociaţiei pentru Apararea Familiei şi Copilului şi al Asociaţiei Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă.

Tatălui i se impută că în trecut a fost dependent de substanţe halucinogene, deşi documentele medicale arată că este acum curat, iar mamei i se impută, nici mai mult nici mai puţin, că o îngrijeşte în locuinţa familiei, şi pe mama sa, vârstnică şi diagnosticată cu afecţiuni psihice!

Mai mult, ambilor părinţi li se reproşează că au o relaţie bazată pe „pe valori și convingeri mistico-religioase”, manifestată prin desele vizite pe la mânăstiri!

Lipsa de seriozitate şi profesionalism cu care Tribunalul Vaslui a tratat cazul se observă chiar de la la pagina 1 a Sentinței Civile nr. 686, dată în ședința de la 16 iulie 2014, respectiv luarea ”măsurii plasamentului în regim de urgență față de minorii Mihai Ioan și Mihai Simona Andreea la mătușa paternă Parfeni Daniela". Doar că Mihai Simona Andreea este chiar mama copiilor!

După cum se arată în comunicat, judeţul Vaslui este în topul judeţelor privind numărul copiilor abandonaţi. Astfel, în loc să se îngrijească de cei pe care deja îi are în grijă, DGASPC Vaslui nu are altă grijă decât a spori numărul copiilor instituţionalizaţi

Cele două ONG-uri au anunţat că vor sprijini familia Mihai pentru ca familia să fie din nou, reunită şi ameninţă că vor căuta dreptatea în instanţă, inclusiv împotriva celor care-i denigrează.

"În final, constatãm cu îngrijorare şi condamnãm pasivitatea autoritãţilor statului în ceea ce priveşte abandonarea copiilor şi a vârstinicilor de cãtre românii care, din cauza condiţiilor socio-economice precare în care sunt obligaţi sã trãiascã, aleg sã plece peste hotarele ţãrii pentru a-şi putea câştiga existenţa. Deşi autoritãţile statului nu fac mai nimic pentru a le oferi românilor posibilitatea unui trai decent, acestea îşi întind ”binevoitor” braţul atunci când este vorba despre destrãmarea unor familii", afirmă cele două asociaţii.

O RELATARE VIDEO DESPRE CAZUL FAMILIEI MIHAI

Comunicat de presa - Reprezentantii statului din judetul Vaslui - promotori ai destramarii familiilor