Momentul în care un surfer este atacat de un RECHIN
Surferul australian Mick Fanning a fost atacat de un rechin în timpul unui concurs televizat, desfăşurat în Africa de Sud.
Pentru câteva momente, surferul a fost capabil să se apere după atacul rechinului. Acesta l-a atacat pe Fanning chiar în momentul în care se pregătea să urce pe placă pentru a prinde valul. Rechinul, însă, l-a răsturnat.
„Stăteam acolo, nemişcat, când am simţit că s-a încurcat ceva în sfoara de la picior. Am sărit imediat, ca un arc, şi rechinul tot venea către placa mea. Îl tot loveam şi ţipam. Am văzut doar aripioara, nu i-am văzut dinţii. L-am lovit în spate”, a spus Mick Fanning, potrivit usatoday.com.
În cele din urmă, organizatorii au trimis bărci şi skyjet-uri pentru a-l aduce la mal pe surfer, care a scăpat nevătămat.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
415 ani de la întemeierea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, la Alba Iulia, de către Mihai Viteazul. Cum i-a ÎNVĂȚAT MINTE pe ungurii catolici, care nu doreau construcția unui lăcaș ortodox în cetate
Actorul Aureliu Surulescu: Bisericile sunt pline, în fiecare duminică. Numai cine n-are nicio treabă cu nimic poate spune că sunt prea multe biserici. Vlad Miriță: Se duce o bătălie mediatică pe sufletul și mintea tinerilor
500 de homosexuali au ARS, la propriu, la Rainbow Party în Taiwan. Ştirea despre care nu se scrie în occident
Incident la Templul evreiesc. Pus să vorbească după Ponta, Iohannis a refuzat să își mai țină discursul
Ponta, DESFIINŢAT la Antena 3! Clipul VIDEO care a devenit viral pe internet
Episcopul Giurgiului ia ATITUDINE şi cere românilor să se ridice faţă de "mai-marii acestei lumi": Ne-am săturat de obedienţă! Este vremea să vă apăraţi
Recomandările noastre
Secțiuni: Video
Persoane: Mick Fanning
Locații: Africa
Subiecte: Surfer atacat de un rechin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)