ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Uniunea Europeană ar trebui să își protejeze granițele împotriva imigranților folosind forța militară, pentru că nu are nevoie de noi imigranți, a afirmat premierul ungar Viktor Orban. Declarația sa intervine în contextul în care liderii statelor UE s-au întâlnit joi, la Bruxelles, în cadrul unui summit de urgență, pentru a găsi soluții la criza generată de tragediile tot mai frecvente din Mediterana.

"Granițele Europei trebuie protejate. Nu putem fi o bucată de brânză plină cu găuri prin care ei (imigranții)să intre și să iasă. Avem nevoie de măsuri serioase ale poliției și armatei. Trebuie să luăm măsuri pentru ca ei să rămână acasă", spune Orban într-un interviu acordat radioului public, preluat de Wall Street Journal.

Președinții și premierii statelor membre UE au decis triplarea fondurilor alocate programelor de patrulare a Mării Mediterane, unde se crede că aproape 1000 de oameni au murit de la începutul anului.

Șeful guvernului de la Budapesta susține că Europa "nu are nevoie" de imigranți. "Dar alte state UE spun că are", a continuat Orban.

Imigranții ilegali nu sunt "o problemă majoră" atâta timp cât sunt în tranziție, "dar nu ar trebui să presupunem că germanii și austriecii vor permite la nesfârșit ca acești imigranți să le treacă liber granițele, luându-le slujbele indigenilor care deja se luptă cu șomajul, exploatând sistemul de asistență socială și subminând siguranța publică, din moment ce nu sunt controlați", a spus premierul ungar.