ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ungaria este împotriva impunerii de sancţiuni economice europene Rusiei în urma intervenţiei acesteia în Ucraina, a declarat premierul Viktor Orban, într-un interviu publicat vineri, relatează Reuters.


Ungaria, o ţară cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, este dependentă în proporţie de 80% de gazele naturale din Rusia şi a semnat recent un acord de 10 miliarde de euro cu Moscova pentru ca grupul rus ROSATOM să extindă centrala nucleară de la Paks, un generator major de energie.

Rusia este de asemenea cel mai mare partener comercial al Ungariei din afara Uniunii Europene, cu exporturi în valoare de 2,55 miliarde de euro în 2013.

'Sancţiunile economice sunt prevăzute în a treia serie, şi ar fi bine să fie evitate, deoarece nu este în interesul Europei, şi cu atât mai puţin în cel al Ungariei', a spus Orban, citat de cotidianul economic Vilaggazdasag.

Mesajele din ultima săptămână din partea unor oficiali din 11 state foste comuniste membre ale UE indică faptul că majoritatea se vor opune oricărei încercări a blocului comunitar de a impune următoarea fază de sancţiuni - asupra legăturilor comerciale şi economice cu Rusia.

Criza din Ucraina şi sancţiunile politice impuse ulterior nu au afectat până acum acordul nuclear al Ungariei cu Moscova, a spus Orban, care şi-a exprimat speranţa că acest lucru nu se va întâmpla nici de acum înainte.

Şeful ROSATOM, compania nucleară de stat din Rusia, a declarat joi că unele dintre contractele internaţionale ar putea fi afectate de sancţiunile occidentale, potrivit agenţiei RIA Novosti.

Joi, Ungaria şi Slovacia şi-au conectat reţelele de gaz, ca parte a eforturilor Uniunii Europene de consolidare a securităţii surselor de alimentare, într-o regiune a blocului comunitar puternic dependentă de importurile din Rusia.