ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ninsorile, ploile şi rafalele puternice de vânt au generat haos în Bulgaria, unde autorităţile au decretat sâmbătă situaţie de urgenţă în mai multe districte, iar circulaţia a fost întreruptă sau îngreunată pe mai multe drumuri, relatează site-ul Novinite.com.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii

Autorităţile de la Sofia au decretat situaţie de urgenţă la Burgas, pe litoralul Mării Negre, din cauza vremii extreme

Valuri înalte au inundat plaja din nordul oraşului, precum şi coasta din Nesebăr şi Pomorie. Mai multe case au fost inundate în satul Iasna Poliana şi Novo Panicearevo din municipalitatea Primorsko, a declarat primarul Primorsko. În plus, drumul dintre Sozopol şi Primorosko a fost închis traficului rutier, iar echipele de salvare caută un cioban dispărut în satul Marinka.

Situaţie de urgenţă a fost declarată şi în oraşul Gabrovo, în satul Banite şi localitatea Smolian, unde au avut loc mai multe alunecări de teren. Situaţia este critică şi în localitatea Troian.

Pe de altă parte, stratul de zăpadă este de aproximativ opt centimentri la Sofia, de 30 de centimetri pe vârful Cearni Vrah al Munţilor Vitoşa şi de 25 de centimetri în Munţii Rhodop. Toate maşinile care traversează trecătorile Pamporovo, Rojen şi Prevala trebuie echipate cu lanţuri de zăpadă. De asemenea, numeroşi copaci au căzut pe drumuri.