ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" din Chișinău organizează a treia ediție a Congresului Mondial al Eminescologilor, care va avea loc în perioada 3-4 septembrie și va marca "Ziua Limbii Române". Evenimentul este organizat în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Filologie al Academiei de Științe, Centrul Academic Internațional Eminescu și Asociația Națională a Oamenilor de Creație din Moldova, informează Agerpres.

Reunind eminescologi importanți din România, Italia, China, Ucraina, Turcia, Slovacia, Albania și Bulgaria, congresul are drept obiectiv principal crearea unui program bine sistematizat de promovare a operei și personalității lui Mihai Eminescu în întreaga lume, aprofundarea studiului acestora, informarea reciprocă a eminescologilor asupra exegezelor apărute în ultimul timp.

Alocuțiunile de deschidere vor fi susținute de Nicolae Timofti, președinte al Republicii Moldova, Gheorghe Duca, președinte al Academiei de Științe a Moldovei, Mihai Cimpoi, președinte al Congresului Eminescologilor, și Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău.

Lucrările Congresului Mondial al Eminescologilor, ediția a III-a, vor începe miercuri, 3 septembrie 2014 ora 10.00, în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei.