ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis să amendeze cu 10.000 de lei televiziunea Antena 1, pentru emisiunea "X Factor" din 24 noiembrie, în care cântărețul Cheloo i-a spus unui concurent ce crede despre el.

În opinia CNA, aceste afirmații l-au discriminat pe respectivul concurent.

"Eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ceea ce reprezinţi şi ţara asta te va trimite acasă, cu siguranţă", a spus Cătălin Ștefan Ion (Cheloo) unui concurent ce s-a declarat homosexual.

Mirela Bomboe, reprezentantul televiziunii Antena 1, a declarat că emisiunea "X Factor" este una în direct, iar Cheloo şi-a exprimat o opinie, care însă nu a fost împărtăşită de ceilalţi membri ai juriului concursului.

"Nu a existat nicio instigare la ură, la violenţă, iar concurentul nu a fost afectat în vreun fel. Poziţia lui în concurs nu a fost afectată în niciun fel", a mai spus Mirela Bomboe.

În schimb, Cristina Trepcea, membru al CNA, a spus că, potrivit formatului "X Factor", ce trei juraţi ai concursului reprezintă postul.
"Din construcţia emisiunii, cei trei reprezintă postul şi postul nu s-a sesizat în acest caz (...) Este un subiect atât de delicat. În astfel de situaţii în ţările calde curg scuzele postului (...). Nu am văzut aşa ceva, nu am văzut nicio poziţionare a postului (...) Suntem într-un moment în care în alte părţi lucrurile astea au fost rezolvate de o manieră extrem de elegantă şi cu faţa la drepturile omului", a spus Cristina Trepcea.

Totodată, Valentin Jucan, un alt membru al CNA, a spus că producătorii şi regizorii acestui show ştiau foarte bine că prezenţa acestui concurent va produce "o oarecare rumoare". "Se bazau pe evoluţia acestui personaj şi au dorit să aducă o anumită picanterie. Este vina radiodifuzorului că a creat acest moment (...) Acestea sunt nişte show-uri în care prostul gust este prezentat de cât mai multe ori cu putinţă ca să se facă rating", a spus Valentin Jucan.