Învierea la Tomis:

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – PACEA VEȘNICĂ

Iubitului cler, cuviosului cin monahal și poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace și bucurie, iar de la noi arhierească binecuvântare

Iubiți credincioși,

Hristos a înviat!

Învierea Fiului lui Dumnezeu reprezintă pentru fiecare dintre noi un nou început în care auzim mereu cuvântul Mântuitorului Hristos: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). În această noapte sfântă, sunetele clopotelor vestesc lumii învierea cea mai presus de cuvinte și ne cheamă pe toți la întâlnirea cu Mântuitorul sufletelor noastre, Care se arată biruitorul morții pentru ca noi să fim vii. Lumina învierii ne aduce speranță în aceste zile de grea încercare a lumii, amintindu-ne că El, Fiul lui Dumnezeu este biruitorul morții și că prin El și noi putem birui suferințele cele de tot felul.

În această noapte sfântă, lumina învierii lui Hristos aduce alinare tuturor, înlăturând frica, tristețea și neliniștea care sunt consecințe firești ale acceptării păcatului. Hristos este sprijinul tuturor celor ce-L caută cu credință, iar credincioșii trăiesc o viață nouă în El, o viață în care devenim conștienți de măreția tainei ce s-a făcut pentru a noastră mântuire. Fiul lui Dumnezeu se aduce pe Sine jertfă pentru ca pe toți să-i ridice din robia păcatului și a morții și să-i facă „cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19).

Astăzi, taina întrupării își atinge apogeul prin învierea Arhiereului Suprem. Astăzi omul înțelege scopul învierii lui Hristos și știe că fără trăirea în El nimic nu are sens. Goana către nicăieri a fiecărui om în societatea de astăzi, unde accentul cade pe trup, iar sufletul rămâne în plan secund, este vădită ca fiind fără sens, căci dacă omul nu înaintează în virtute către Dumnezeu, atunci materialitatea lumii nu-i poate satisface niciodată dorința de veșnicie.

Ostenelile vieții îndeamnă pe om să lucreze mai mult pentru cele materiale, însă aceasta înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu. Alteori, în pofida eforturilor noastre, criza profundă în care se află omenirea, mai ales în aceste zile marcate de războiul cel dintre noi, l-a orientat pe om spre alte tărâmuri decât cel al Bisericii. Și într-o situație și în cealaltă, omul, din adâncul ființei sale, strigă după ajutor. Cine poate auzi strigarea celui orfan, strigarea văduvei, strigătul plin de tristețe al tuturor celor aflați în suferințe și nevoi dacă nu Însuși Hristos Mântuitorul lumii? De aceea, El fiind biruitorul suferinței și al morții, ne cheamă tainic în această noapte pentru a primi lumina învierii Sale, garanția odihnei noastre în Dumnezeu.

Iubiți fii duhovnicești,

Taina învierii lui Hristos se descoperă în această noapte sfântă, când cerul și pământul cântă într-un glas imnul biruinței. Fiul lui Dumnezeu, nevinovat fiind, acceptă moartea în locul nostru, a celor vinovați de păcat și coboară până la iad de unde ridică pe protopărinții neamului omenesc, împreună cu toți drepții Vechiului Testament. În teologia acestei nopți se înțeleg două aspecte importante: că păcatul și moartea stăpânesc această lume, iar suferințele și bolile de tot felul sunt rezultatul îndepărtării noastre de Izvorul Binelui și că putem fi izbăviți din acestea numai prin învierea lui Hristos.

Fiul lui Dumnezeu se face frate al nostru prin asumarea în actul întrupării a firii noastre afară de păcat, pentru a vindeca neamul omenesc de neascultarea cea dintâi. Prin jertfa Sa de bună voie pentru noi, Hristos biruiește păcatul și moartea pentru ca să fim liberi și vii pentru Dumnezeu.

Moartea sufletească se caracterizează prin prezența în sufletul omului a deznădejdii, a tristeții, a urii, a supunerii față de păcat. Din această moarte omul trebuie să fie eliberat. Multe idolatrii, ideologii și sisteme de gândire sau credințe religioase i se oferă drept alternativă și sprijin. În pofida unui sentiment de eliberare pe care acestea îl oferă temporar, iadul devine tot mai adânc și moartea tot mai acaparatoare.

Salvarea din toate acestea se realizează numai prin Hristos, Care ne cheamă pe toți să trăim în Biserica pe care a câștigat-o cu scump sângele Său. Hristos îi întărește pe toți cei cuprinși de frică, de temeri și frământări lăuntrice, care au sentimentul că totul ar fi pierdut, spunându-le: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Și iarăși cuvântul lui Hristos răsună la poarta inimii celor cuprinși de întunericul cel dens al necredinței, zicând: „Eu sunt lumina lumii!”(Ioan 8, 12) și „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Suferințele cele de multe feluri, bolile, războaiele sunt îngăduite de Dumnezeu ca să ne arate, încă o dată, că libertatea pe care am primit-o în dar de la Creator o folosim într-un sens negativ, într-un sens distructiv, iar aceasta înseamnă tocmai îndepărtarea noastră de Dumnezeu. Prin puterea Crucii și a Învierii Sale, Hristos coboară în noi, în mormântul nostru și ne ridică sufletul din moarte la înviere și viață adevărată. Ne face, astfel, părtași la taina bucuriei, libertății, iubirii, adevărului, credinței și nădejdii, împărtășindu-ne aceste daruri dumnezeiești în familiile noastre, în obștile monahale, în comunitățile creștine, în Biserică, în plinătatea ei. Aceasta este taina sfântă la care ne cheamă Hristos-Domnul să participăm, să ne ridicăm și să ne îmbogățim în ziua cea mare a praznicului Învierii.

Drept-slăvitori creștini,

În această aleasă și sfântă zi, suntem datori să ne gândim la sufletele noastre și să înțelegem starea lumii care ne înconjoară. Dintr-un suflet curat, nu poate izvorî decât iubire, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru aproapele. De aceea, datori suntem să ne primenim sufletele pentru a exprima iubirea lui Dumnezeu în rândul semenilor, nu prin cuvinte, ci prin fapte bune, atât de necesare în aceste zile marcate de suferința produsă de război.

În ciuda crizei adânci prin care trece omenirea, sunt foarte multe spații de libertate și adevăr, de bucurie și pace lăuntrică. Și acestea nu departe de noi.

Uneori chiar lângă noi există oameni care nu și-au plecat genunchii în fața mulțimii de idoli așezați peste tot. Sunt oameni care și-au păstrat neprihănirea, cât este posibil omenește.

Sunt, de asemenea, oameni care au căzut adânc și rău, dar și-au venit în fire și au fost ridicați din întunericul patimilor la lumina unei vieți frumoase.

Ridicarea fiecăruia se realizează în Biserica lui Hristos, unde învățăm că adevăratele valori ale lumii nu au nici o legătură cu materialitatea ei. În Biserica lui Dumnezeu învățăm ce înseamnă adevărata iubire, având model pe Hristos, Care s-a jertfit pe Sine din iubire pentru noi.

Mulțimea ispitelor pun la grea încercare pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu și își manifestă iubirea în fapte bune față de aproapele. Chiar dacă există căderi, există de asemenea și ridicări, urmând stabilitatea în legea lui Dumnezeu. Legătura credincioșilor cu Dumnezeu, cu familia și cu valorile neamului de care se simt atașați, îi ajută să se ridice mai ușor și să devină mai puțin vulnerabili în fața unor viitoare încercări. Apartenența la o parohie, jertfa și bucuria prezenței copiilor în viața lor, precum și atașamentul față de istoria, limba, pământul și eroii neamului îi fac mai puternici, mai optimiști, mai plini de viață, știind că Hristos este permanent cu ei.

Iubiți fii duhovnicești,

Biserica ne cheamă permanent să trăim taina lui Hristos, iar în aceste zile sfinte ale învierii este bine să ne lăsăm pătrunși de o stare de rugăciune și mai profundă prin care trăim taina morții și învierii Fiului lui Dumnezeu, o înțelegem, o punem la inimă și o exprimăm în faptele cele bune. În această noapte sfântă, când îngerii și oamenii cântă imne de slavă, fiecare simte învierea lui Hristos ca temelie a propriei învieri, căci, numai prin El, ne putem numi și noi fii ai învierii.

Astăzi întreaga creație renaște. Întunericul este înlocuit de lumină, plânsul se schimbă în bucurie, iar credința slabă, acum se întărește văzând pe Domnul biruitor al morții. Astăzi suntem chemați să ne împărtășim din taina Învierii prin unirea noastră deplină cu Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, prin Sfânta Împărtășanie. Toți cei care s-au ostenit în post și rugăciune pot veni acum să guste din trupul și sângele lui Hristos, descoperind astfel taina vieții și a nemuririi duhovnicești.

Prin înviere lumea capătă un alt sens și un suflet. Frica morții care stăpânea lumea este alungată prin lumina învierii Mântuitorului tuturor. Prin înviere, moartea care părea stăpâna acestei lumi, a fost surpată de Cel ce este Însăși Viața. Teama permanentă de moarte din sufletele noastre a fost desființată de Hristos – Viața cea veșnică. Iubirea lui Dumnezeu nu poate fi îngrădită și de aceea, prin înviere, Hristos se coboară la iad și aduce lumina vieții celor ținuți acolo, încă de la căderea protopărinților noștri.

În vremuri grele de războaie, de suferințe și de moarte, Biserica – stâlp și temelie Adevărului, prin învierea lui Hristos - a fost întotdeauna promotoarea păcii, a iubirii frățești, a luminii care izvorăște din mormântul lui Hristos cel înviat.

Iubiți credincioși,

Lumina lui Hristos și a Evangheliei Sale a fost adusă în vechiul Tomis de Sfântul Apostol Andrei. Prin propovăduirea sa, iubirea lui Hristos devine comuniune și armonie între oameni, iar fundamentul unei astfel de trăiri se găsește în puterea expresiei: Hristos a înviat!

Lumina peșterii sale nu este alta decât lumina Fiului lui Dumnezeu înviat care luminează și astăzi, la 2000 de ani de la primul altar creștin, în sufletele noastre ale tuturor.

Dobrogea este un ținut care asudă de sfinți, mii de martiri au sfințit pământul și l-au unit cu cerul. Schythia Minor a avut mitropolie cu paisprezece eparhii sufragane timp de o mie de ani. Noi eram centrul Europei creștine, fermentul binecuvântat din care au ieșit unii din cei mai mari sfinți și teologi ai primului mileniu creștin: Sfântul Ioan Casian, Sfântul Dionisie cel Smerit, Sfântul Gherman. Din truda sfântă a Sfinților Apostoli Andrei și Filip, s-a plămădit aici o provincie românească și creștină, ca o prescură caldă, așteptând Duhul Sfânt pentru a deveni Euharistie.

Dobrogea e pământ al Învierii, ținut al binecuvântării lui Dumnezeu, izvor de creștinătate și de sfințenie pentru toți românii și pentru neamurile învecinate. Aici, sub oblăduirea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și Iustinian cel Mare, a împăraților romani, s-a edificat un neam de sfinți, de martiri, de voievozi și de pustnici, care a deschis cerurile prin rugăciune și a pogorât raiul pe pământ prin milostivirea lui Dumnezeu.

În calitate de urmaș smerit al Sfântului Andrei, vă îndemn pe fiecare să țineți aprinsă candela sufletului, iar inima noastră să fie un altar în care să pătrundă lumina învierii lui Hristos. Așa cum știm, cei curați cu inima sunt cei care vor vedea pe Dumnezeu, de aceea vă îndemn, ca un părinte iubitor, să faceți din inimile voastre, prin cuvânt și faptă, adevărate candele de lumină în care să se sălășluiască Hristos.

Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și vă dorim o viață nouă în Hristos Domnul Cel Înviat, zile îndelungate, cu pace, întru bucurie și cu sănătate deplină și vă adresăm vestirea cea de biruință purtătoare:

Hristos a înviat!

Al vostru Arhipăstor,

pentru tot binele doritor

și către Hristos Cel înviat rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI