ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un cutremur de mare adâncime ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, Gheorghe Mărmureanu, directorului onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), preluat de Mediafax.
"Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip '40 sau poate să fie tip 1802", a spus Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.

Mărmureanu a precizat că zonele de risc maxim în cazul unui astfel de seism sunt sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina.
"În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun că inginer constructor", a spus profesorul Gheorghe Mărmureanu.