OBIECTE ZBURĂTOARE NEIDENTIFICATE

În republica noastră electorală, nu trece o zi fără o boacănă care să ne dea de lucru. Așa se face că ieri v-a-ntors cu fundu-n sus domnul de la Ploiești care v-a explicat, altfel de cum erați obișnuiți, cum consideră dânsu' că stă treaba cu isprava CCR privind anularea alegerilor. Pe lângă faptul că încă nu apăruse Motivarea, aruncarea la gunoi a soluției domnului judecător, așa, cu ochii-nchiși, nu cred că e nici justificată, nici înțeleaptă, pentru că problema nu a creat-o dumnealui, ci atotputernica noastră Curte Constituțională. Este adevărat că e ultima dandana care ne mai lipsea ca să fie varza rotundă. Este adevărat ca varza a mers la ÎCCJ, dar aș zice cu o probabilitate de 99.9%, pentru că în afară de sărăcia care ne paște după tot haloimăsul ăsta electoral, nu mai avem nicio certitudine.

Dar:

1. Principala problemă care îi irită pe juriști la auzul plat al soluției pe scurt este că soluția aia putea viza doar un act administrativ, iar brânza produsă de CCR nu s-ar încadra în categoria asta. Bine, dar întrebarea este unde s-ar încadra. Și întrebarea vine pentru că iubita CCR a inventat un șmen procedural inexistent, care acum îi explodează în față. De ce?

Păi pentru că, deși prietenii juriști care spun că nu putem vorbi despre un act de jurisdicție administrativă specială au dreptate, asta nu rezolvă problema. Da, jurisdicțiile administrative speciale au alt regim, ele sunt facultative, contestațiile la CCR nu pot fi sărite din schemă, adresând direct instanței o cerere, DAR, un mare-mare DAR: CCR nu a decis anularea în cadrul soluționării unei contestații, ci a acționat în regim de AUTOSESIZARE, a zis că e fată mare și poate să-și stabilească singură competența, că așa zice legea care îi guvernează activitatea. De acord, dar dacă ți-ai făcut treabă din proprie inițiativă, lipsa unui conflict de soluționat scoate din discuție noțiunea de JURISDICȚIE, atât pe cea de jurisdicție administrativă, cât și pe cea de jurisdicție constituțională, că n-ai ce judeca! (CCR este unica jurisdicție constituțională, dar asta nu înseamnă că fiecare hârtie emisă este emisă în regim de jurisdicție constituțională, că uneori nu este exercițiu al prerogativelor jurisdicționale.) Când veghezi tu, așa, de capul tău, la buna desfășurare a alegerilor, tare mă tem că emiți exact acte administrative. Deci băiatu' de la Ploiești, deși ne-ncurcă, s-ar putea să nu fie chiar nebun.

2. BEC vorbește despre consumarea efectelor hotărârii CCR, motiv pentru care nici de principiu nu ai mai avea ce suspenda. Fals. Efect al anulării alegerilor este și organizarea procesului electoral în curs — ca să putem considera consumat efectul acelei hotărâri, ar fi trebuit să avem posibilitatea ca după încetarea procesului electoral anulat să ne oprim pur și simplu, să stăm așa, cu Iohannis în cârcă, netulburați. Dar iacătă, nu puteam sta netulburați. Deci nu, nu s-au consumat toate efectele, avem ce suspenda, și da, trebuia suspendat procesul electoral în curs în baza soluției de la Ploiești.

3. Faptul că CSM a sărit să sesizeze Inspecția Judiciară pentru că nu-i convine soluția de la Ploiești este grav-grav. Oamenii ăia nu au văzut motivarea! Dar știu ei sigur că judecătorul e un nenorocit! Asta e mai grav chiar decât anularea alegerilor, e la persoană, e politic, e agresiv și murdar cum n-a mai fost, pe față, în văzu' lumii.

GRIURILE CARE TIND SĂ DEVINĂ NEGRU

Ar fi bine să vă scoateți din cap ideea de "corectitudine" a soluțiilor instanțelor și a soluțiilor în general, mai ales în vremurile astea. Gândirea alb-negru în sine e păcătoasă și poate singurul beneficiu al haosului în care ne-am trezit este chiar ăsta, că a pus la îndoială certitudinile celor care nu văd nuanțele.

Când priviți la interpretările diferite ale juriștilor, și acum rămânem la fierberea momentului, anume rezolvarea venită de la Ploiești în privința anulării alegerilor, trebuie să porniți de la ideea că vorbim despre o "contradicție" doar în sensul în care opiniile respective nu pot fi aplicate deodată, ci alternativ — mergi fie pe o linie, fie pe cealaltă, dar asta nu înseamnă nicidecum că o variantă e corectă și cealaltă greșită. Simplificând, raportat la invenția CCR, lipsită de orice suport legal (de unde nevoia de a forța cumva reintrarea în limitele legii), versiunile sunt:

1. O considerăm hotărâre judecătorească emisă în regim de jurisdicție constituțională, chiar dacă lipsește cu desăvârșire cadrul procedural, ca atare, este inatacabilă.

2. O considerăm act administrativ, deși vorbește despre "anularea" alegerilor, fiind un act emis, deci, în lipsa competenței de anulare (care aparține instanței) și, ca atare, este atacabilă în contencios administrativ (cazul Ploiești).

Ambele variante au argumente, nu încercați să dați verdicte. Toată treaba este care interpretare produce efecte mai nasoale, pe termen scurt și pe termen lung.

Prima variantă are drept suport existența în abstract a prerogativelor jurisdicționale constituționale ale Curții — da, poate emite hotărâri în acest regim, deci și dacă nu exista cadrul procedural, CCR a emis o hotărâre abuzivă, dar o hotărâre judecătorească, pentru că CCR este singura care poate să-și stabilească propria competență, iar deciziile ei sunt definitive și general obligatorii.

A doua variantă se bazează pe faptul că, deși CCR are în abstract prerogativele jurisdicției constituționale, pentru a le putea exercita este necesar cadrul specific lor, adică prezența ideii de jurisdicție, deci un conflict de soluționat, Curtea neavând posibilitatea să-și creeze singură cadrul procedural, ci doar să-și stabilească competența în interiorul procedurii de soluționare a unei cereri. Prin urmare, tot ce emite în afara unui astfel de cadru jurisdicțional este cel mult act administrativ, supus cenzurii instanțelor de contencios administrativ.

Personal, evit cu groază prima variantă de interpretare, pentru că acceptarea compromisului respectiv este, în opinia mea, mult mai periculoasă decât în cazul celei de a doua variante. De ce?

Pentru că, exact pe aceeași rețetă, odată acceptată logica asta, CCR poate spune în felul următor:

a. CCR își stabilește singură competența.

b. Așa cum Legea nr. 370/2004 stabilește modalitățile prin care CCR poate fi sesizată cu o cerere de anulare a alegerilor în cadrul procesului electoral de alegere a Președintelui și persoanele care pot formula cererea, tot așa și Constituția indică persoanele care pot formula obiecții și excepții de neconstituționalitate.

c. Așa cum, pentru că nu scrie negru pe alb nicăieri că CCR nu se poate autosesiza pentru a decide anularea alegerilor, iar competența și-o stabilește CCR cu mâna proprie, în activitatea de veghere la buna desfășurare a procesului electoral, poate să-și asume inițiativa creării unui context jurisdicțional "atipic", tot așa nici în Constituție nu scrie negru pe alb că nu se poate autosesiza cu privire la constituționalitatea legilor, ordonanțelor, chiar tratatelor internaționale, ci sunt indicați doar actorii din exterior care au drept de sezină, iar Curtea, din nou, își stabilește competența singură și, în contextul în care Curtea este garantul supremației Constituției, la fel de bine se poate autosesiza. Și chiar dacă am interpreta ca abuzivă autosesizarea, deciziile sunt definitive și general obligatorii, pentru că odată creată aparența de hotărâre în regim de jurisdicție constituțională, sănătate la toată lumea!

Este că-i frumos? Deci dacă politicienii noștri fac o înțelegere pe tema pensiilor magistraților, că tot e la modă, una chiar de toată isprava, pe care nu o contestă nimeni la CCR, dar CCR consideră că nu-i în regulă, ia legea aia de-o aripă și o trântește după algoritmul de mai sus. Cu titlu definitiv. Își pot face oamenii noștri program zilnic la cafea, "Ce mai trântim azi, băieți?".

De-asta, deși pe termen scurt sună mult mai rău opțiunea pentru interpretarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor ca fiind act administrativ, cu posibilitatea de a fi atacată, varianta cealaltă este infernul în toată regula.

(Știu, "N-o să se întâmple!" — nici ce vedem de o vreme încoace nu se întâmpla anii trecuți, tot pe garanție.) 

Retrogradarea la act administrativ a unei așa-zise hotărâri judecătorești emise în lipsa cadrului procedural care să permită exercițiul prerogativelor jurisdicționale mi se pare de departe varianta mai prudentă decât permisivitatea care conduce la exercițiul prerogativelor ălora în orice context vrea CCR, cu titlu definitiv și general obligatoriu.