Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò semnează prefața la o nouă carte despre atentatul de la Dallas. Un text excepțional pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

    „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară.” - John Fitzgerald Kennedy, 20 ianuarie 1961

John Fitzgerald Kennedy a fost ales al 35-lea președinte al Statelor Unite ale Americii într-o perioadă de mari schimbări în lumea întreagă.

Cu câțiva ani înaintea evenimentului care a adus primul președinte catolic din istoria americană la Casa Albă, fusese ales Papa Ioan al XXIII-lea, pontiful care a convocat Al Doilea Conciliu Ecumenic de la Vatican și care a crezut că poate deschide ușile Bisericii pentru un dialog cu lumea.

Începutul anilor 1960 ne duce înapoi la Războiul Rece, la Zidul Berlinului, la criza cubaneză, la amenințarea unui conflict nuclear iminent și la acel dualism, poate forțat și cu siguranță simplist, între dreapta și stânga, care între timp, a început să dea semne de pierdere a suflului.

Italia, la fel ca alte țări din NATO, se afla atunci în plin „boom” economic, iar 1968, anul marii revoluții studențești și culturale, sfârșitul lumii vechi, încă nu sosise.

Această carte a lui David W. Mantik și Jerome E. Corsi abordează subiecte de specialitate, care nu îi interesează doar pe istorici.

Ea prezintă dovezi foarte credibile că John F. Kennedy a fost ucis la ordinul CIA și ne determină să ne punem o întrebare fundamentală: De ce Secret Service (SPP-ul american) l-a asasinat pe președintele Kennedy?

Istoria va putea răspunde la această întrebare atunci când noi documente vor fi declasificate și va fi posibilă reconstituirea evenimentelor tulburi și complicate din acei ani.

Totuși, cred că fiecare dintre noi, observând succesiunea evenimentelor, este capabil să înțeleagă cât de corectă este intuiția autorilor, care identifică pe bună dreptate în asasinarea lui JFK acțiunea subversivă a unei lovituri de stat din partea unor componente deviante ale aparatului de stat.

Am putea spune că în acei ani a început „Deep State” (Statul Paralel) să acționeze cu o mai mare agresivitate, care astăzi se manifestă în toată evidența sa, dar care la epoca respectivă începuse deja să acționeze pentru atingerea unor obiective contrare intereselor reale ale națiunii și împotriva binelui poporului american.

Termenul „Deep State” – „derin devlet” în turcă – a fost inventat pentru a desemna rețeaua de putere apropiată lojilor masonice pe care Mustafa Kemal Atatürk a creat-o, de asemenea într-un mod subsersiv, pentru a sprijini acțiunea de îndoctrinare cu așa-zise „principii democratice” a Tinerilor Turci.

La fel cum, în Italia, în timpului așa-numitului Risorgimento, Giuseppe Mazzini a creat mișcarea Giovine Italia pentru a dărâma statele de dinaintea reunificării și a le înlocui cu Monarhia Piemonteză aservită francmasoneriei.

„Deep State” este așadar un lobby care își are rădăcinile în interiorul puterii și dirijează evenimentele prin intermediul agenților săi.

Omologul său în sfera religiosă este ceea ce am numit „Deep Church” („Biserica Paralelă”), care are aceleași obiective și folosește aceleași metode.

Să nu uităm că după moartea Papei Pius al XII-lea, în 1958, Conclavul care a dus la alegerea lui Angelo Roncalli a fost scena unor manevre și presiuni menite să asigure că noul Papă va reprezenta un moment de noutate și ruptură cu trecutul.

Și, nu întâmplător, Ioan al XIII-lea – prea adesea periculos de apropiat de lojile masonice, pe de o parte, și de exponenții modernismului, de pe altă parte – a vrut, ca să spunem așa, să sfideze Providența, convocând un Conciliu Ecumenic despre care Curia Romană (guvernul Vaticanului) știa că va aduce în corpul eclezial cele mai extreme cazuri de modernizare a Bisericii în domeniile doctrinar, moral și liturgic.

De aceea, în 1958, am avut un papă progresist, așa-numitul „Papă bun”, un Papă al dialogului și al reînnoirii, apreciat de mediile care până atunci fuseseră ostile Bisericii.

Apoi, în 1960, Democratul John Fitzgerald Kennedy câștigă alegerile împotriva Republicanului Richard Nixon, confirmând aparent aceeași tendință.

În 1962, se deschide Conciliul Vatican II.

În 1963, președintele american este asasinat la Dallas.

Pentru un observator neatent, acestea pot părea evenimente fără legătură între ele. Dar dacă înțelegem obiectivele Statului Paralel și ale Bisericii Paralele, adică cele două versiuni ale unei puteri oculte și subversive, nu putem să nu constatăm o uimitoare coerență în acțiunile lor.

Și poate ar trebui să ne întrebăm dacă faptul că JFK era catolic nu a determinat Statul Paralel american să dorească să elimine de pe scena internațională un personaj care nu accepta să fie o marionetă, spre deosebire de actualul „președinte”, autoproclamatul catolic Joe Biden.

Biserica și Statul sunt amândouă eclipsate astăzi de o putere care le-a uzurpat și le folosește în scopuri opuse celor pe care cele două instituții ar trebui să le aibă.

Iar faptul că acest lucru este atât de evident astăzi este efectul a decenii – chiar secole - întregi de acțiune subterană, de forțe subversive care nu s-au dat în lături de la nimic pentru a-și atince scopurile propuse.

Asasinarea lui JFK de către CIA s-a repetat prin eliminarea frauduloasă a președintelui Trump cu ocazia fraudei electorale din 2020.

Însă, chiar și înainte de aceasta, prin demisia forțată în 2013 a Papei Benedict al XVI-lea, dorită de cercul magic al familiei Clinton și al lui John Podesta, după cum reiese din faimoasele lor emailuri Wikileaks, urmată de numirea – a vorbi despre alegere ar fi ridicol – iezuitului Jorge Mario Bergoglio de către mafia de la Saint Gallen, cu contribuția esențială a prădătorului în serie și fost cardinal Theodore McCarrick, care frecventa Casa Albă a lui Obama.

Într-un faimos discurs rostit la Hotelul Waldorf – Astoria pe 27 aprilie 1961, JFK a spus:

„Ne confruntăm în lumea întreagă cu o conspirație monolitică și nemiloasă, care se bazează în principal pe metode clandestine pentru a-și extinde sfera de influență: infiltrare în loc de invazie, subversiune în loc de alegeri, intimidare în loc de opțiune liberă, gherile pe timp de noapte în loc de armate pe timp de zi.”

Putem înțelege astăzi cuvintele sale în toată puterea adevărului tulburător pe care îl conțineau:

„Este un sistem care mobilizează resurse uriașe, umane și materiale, pentru a construi o mașinărie foarte eficientă și solidă, care combină operațiunile militare, diplomatice, informative, economice, științifice și politice.

„Pregătirile sale sunt ascunse, nu publice; erorile sale sunt îngropate, nu făcute publice; oponenții săi sunt reduși la tăcere, nu elogiați. Nici o cheltuială nu este pusă sub semnul întrebării, nici un zvon nu este dat publicității, nici un secret nu este dezvăluit.”

Înțelegem astfel de ce Sistemul acesta l-a eliminat pe Kennedy, pe care îl percepea ca pe o mare amenințare.

Cartea Analiza Finală are meritul de a înfrunta direct realitatea loviturii de stat dată de Statul Paralel prin asasinarea președintelui Kennedy, considerat un obstacol pentru realizarea obiectivelor sale, despre care înțelegem astăzi că au fost atinse oricum, cu sau fără aprobarea poporului „suveran”.

O lovitură de stat care a făcut ca instituțiile SUA – asemenea celor ale altor țări sau ale Bisericii Catolice – să devină expresia unică și totalitară a unei puteri subversive, care combină în mod periculos interesele individualiste ale capitalismului cu metodele tiranice ale colectivismului comunist.

Această „privatizare” a statului se reflectă în îndatorarea cronică și ireversibilă a cetățenilor, care sunt chemați să achite costurile falimentare ale speculațiilor unui lobby financiar foarte puternic.

Și nu trebuie să scăpăm din vedere că există o paralelă cu „privatizarea” Bisericii Catolice, care a fost preluată de o pătură nu mai puțin subversivă decât cea a Statului Paralel, în care pozițiile de putere au fost infiltrate de prelați eretici și corupți, care se folosesc de autoritatea lui Hristos pentru a-și asigura supunerea credincioșilor.

Este clar pentru mine – și acesta este motivul pentru care, în calitate de arhiepiscop și fost nunțiu apostolic în Statele Unite ale Americii am acceptat să scriu acestă prefață – că această lovitură de stat a trebuit să se folosească în mod necesar de sprijinul ideologic și de autoritatea morală a Bisericii Catolice, care altminteri ar fi reprezentat un obstacol în calea realizării proiectului Noii Ordini Mondiale.

De aceea, consider că evenimentele legate de asasinarea lui Kennedy trebuie citite ca o parte a unei narațiuni unice, alături de cele care au determinat Biserica Romei să devină progresiv purtătoarea de cuvânt a planului globalist, plan la care lucrau aceleași lobby-uri care astăzi duc la destrămarea țesutului social, moral, religios, cultural și economic al țărilor occidentale.

„Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară” – acestea sunt faimoasele cuvinte rostite de președintele Kennedy cu ocazia discursului său de învestire din 20 ianuarie 1961.

Ele sunt valabile și astăzi pentru fiecare cetățean american și trebuie să îi facă pe toți să înțeleagă necesitatea de a nu rămâne pe margine, ca niște spectatori inerți ai evenimentelor politice și sociale, ci, dimpotrivă, de a participa activ la acestea printr-o mărturie curajoasă de credință, corectitudine și onestitate.

Cunoașterea inamicului și înțelegerea intențiilor sale este crucială dacă vrei să lupți eficient împotriva lui.

Sper ca această carte, scrisă cu pasiune și cuprinzând dovezi noi, să stimuleze o lectură cu alți ochi a istoriei în care lovitura de stat a păturii globaliste să apară în toată evidența ei, pentru ca cei responsabili să fie chemați să dea socoteală.

Și, mai ales, pentru ca viitorii conducători să prețuiască binele comun, conștienți că aceasta va fi măsura după care vor fi judecați de Dumnezeu.