Încă din copilărie, Iașiul m-a atras irezistibil.

Cunoștința cu orașul fostă capitală moldavă a Principatelor Unite și chiar a României – retrasă cu politicieni, arme și muniție (capitala de război a României în perioada 1916-1918, în timpul Primului Război Mondial) mi-a făcut-o tatăl meu la mai puțin de șase ani; m-a luat de mână și mi-a explicat ce-i cu Mitropolia, Trei Ierarhii, Teatrul Național, Palatul Culturii și Universitatea.

De cele șapte coline (Breazu, Bucium, Cetățuia, Copou, Galata, Repedea, Șorogari) mi-a povestit Unchiul Mitică Grănicerul, care m-a dus prima oară la Grădina Botanică, Golia, Galata, Cetățuia, Casa Dosoftei, Bojdeuca lui Creangă.

Atât tata cât și Unchiul Mitică „făcuseră frontul”, avuseseră zile și au apucat pacea. Tata în Munții Tatra din Cehia, unchiul într-un lagăr de prizonieri din URSS, după care s-a făcut pandur și s-a întors în România cu Brigada Tudor Vladimirescu.

Tocmai de aceea, deși ei luptaseră în al doilea război mondial, mi-au clarificat rolul aproape uitat jucat de Iași și populația sa în primul război. Iașiul a fost capitala de război a României în perioada 1916-1918, în timpul Primului Război Mondial.

După ce Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane în decembrie 1916, autoritățile române, inclusiv regele Ferdinand I, regina Maria, guvernul și parlamentul, s-au retras la Iași, care a devenit astfel capitala temporară a țării.

Această perioadă a fost una crucială pentru România. Deși situația era dificilă din cauza războiului și a refugiaților, Iașiul a jucat un rol vital în păstrarea continuității statului român. Tot aici au fost adoptate măsuri importante pentru reorganizarea armatei și continuarea rezistenței, iar orașul a fost martorul unor decizii istorice esențiale pentru viitorul țării.

Un moment definitoriu pentru această perioadă a fost Unirea Basarabiei cu România, care a avut loc la 27 martie 1918, în timpul exilului guvernului la Iași.

Astfel, Iașiul nu doar că a servit ca refugiu în momente de cumpănă, dar și ca un simbol al tăriei și unității naționale.

Probabil că și cele mai multe dintre amintirile mele despre Iași le păstrez din perioada cătăniei, tot la grăniceri făcută.

În general, cei care au trecut prin armată nu au amintiri  prea plăcute, despre această perioadă a vieții lor, însă eu unul nu pot a mă plânge. Căci acelor timpuri le datorez șansa cunoașterii mai îndeaproape a Iașului, de care m-am îndrăgosti ulterior irevocabil.

Reîntâlneam Iașul la mai bine de 12 ani, în iarna lui 1973, în haine militare (pe care le mai purtase cel puțin un leat) și încălțat cu un bocanc 41 și altul 42 (în timp ce eu purtam de obicei numărul 40), dar fericit că afară ningea ca-n poveștile lui Creangă și la fel ca în iarna-n care mă născusem. Eram proaspăt transferat de la Rădăuți la Marea Unitate Brigada Iași.

Bucuria avea să fie și mai mare în ziua următoare, când „înarmați” cu lopeți aveam să deszăpezim cea mai frumos populată zonă a orașului: porțiunea numită Calea 23 August (spre rușinea mea nu cunosc actuala denumire a străzii, ceea ce știu însă este că poetul nepereche al neamului român a fost numit director al Bibliotecii centrale la 23 august 1874).

„Micuța arteră” pornea de la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad”, trecea tangențial prin zona căminelor studențești, prin fața Parcului Copou și a Universității terminându-se, colț cu Strada Păcurari - și-n apropierea Râpei Galbene - vis-a vis de Casa de cultură a Tineretului și Studenților, la poala monumentului lui Mihai Eminescu.

Admiram obrajii roșii ai fetelor, care veneau și plecau dinspre cămine spre facultate ori invers, bătaia băieților cu bulgări de zăpadă, alunecarea și a unora și a altora pe lungul ghețuș din fața Universității și dădeam cu și mai mult spor la lopată.

Încet, încet - pe la orele prânzului – am ajuns la poala Copoului, în pragul Fundațiilor (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”), la picioarele Eminescului înveșmântat într-o mantie subțire, care privea mut în depărtarea poate către Dealul Vișanilor, la poala căruia se afla – pe vremea aceea - Hanul „Trei sarmale”.

Rolul militar al Iașiului s-a diminuat în zilele noastre. Cei care au vizitat marele oraș din nord-estul țării știu mai curând despre Iași că este un centru al spiritualității, fiind gazda unor mănăstiri de o frumusețe remarcabilă, precum Mănăstirea Golia sau Mănăstirea Cetățuia, sediul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În egală măsură Municipiul Iași este un bastion al educației, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” fiind una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară.

Indiferent dacă ești pasionat de istorie, natură sau cultură, Iașiul promite o călătorie de neuitat! Veniți ori reveniți la Iași, veți intra în legătură cu viața sa culturală, cu o gastronomie de poveste și cu niște experiențe viniviticole demne de… repetat.

 Imagini de Marius B/Flickr, Andrei Cucu și Ozolin Dușa.