Prima victimă a Dictaturii asupra Cuvântului, instituită în timpul Plandemiei, a fost Presa. Aceasta s-a transformat din mijloc de informare în Mașină de Propagandă.

Ziariștii au fost ei înșiși convertiți în Goarne. Unii, mai talentați, precum Cileacu, au fost reprofilați ca actori de acțiune în filmulețe de propagandă pentru Sistem.

Alții, mai puțin norocoși, au fost puși să comenteze jocuri video la TV.

Însă toți sunt Măști ale aceluiași Personaj. Vorbesc aceeași Limbă. Joacă același Rol. Ca niște Roboți la care diferă doar Seria de Producție.

Uneori, însă, și la Roboți mai apar hibe. De sub tabla emailată, dintre circuitele integrate, răzbate la suprafață câte un sentiment omenesc.

Câte o umbră de Demnitate. Câte un semn de întrebare.

Or, în Noua Ordine Mondială, cel mai mare Tabu pentru Presă este să-și pună întrebări. Întrebările sunt cu desăvârșire Interzise.

Singurul care pune Întrebări și oferă Răspunsuri este Sistemul.

*

O întâmplare grăitoare ca o fabulă care nu are nevoie de morală a avut loc zilele trecute în „Lumea Liberă”. Protagoniști – Șeful Lumii și cel mai important ziar din lume.

Președintele SUA și-a ieșit din pepeni pentru că New York Times și-a permis să emită îndoieli în legătură cu o verigă cheie din Lanțul de Propagandă.

Potrivit publicației Semafor, la o întâlnire organizată la Casa Albă cu directorii de pe Wall Street, săptămâna trecută, președintele SUA a criticat dur un articol din New York Times care punea sub semnul întrebării faptul că palestinienii și-au bombardat singuri Spitalul din Gaza.

În ciuda faptului că tot restul presei occidentale scandase la unison acest lucru – așa cum ne asigurase cât se poate de serios că rușii își bombardează sistematic Centrala Nucleară de la Zaporojie sau că Putin și-a aruncat singur în aer conductele Nord Stream.

În Războiul din Israel – după modelul Războiului din Ucraina – Propaganda a stabilit și demarcat clar taberele. Bunii (israelienii) sunt îngeri pe pământ și nu greșesc niciodată, în vreme ce Răii (palestinienii) sunt demoni capabili numai de ticăloșii, fapt pentru care trebuie stârpiți cu neamul lor cu tot. Inclusiv Copiii.

Or, pe 17 octombrie, New York Times a publicat un articol cu titlul: „Bombardament israelian ucide sute de oameni într-un spital, spun palestinienii”.

Potrivit Semafor:

„Biden a considerat că titlul era iresponsabil și că poate provoca o escaladare militară în Orientul Mijlociu.”

Atenție: titlul era „iresponsabil”pentru că își permitea să citeze ce spune „partea vătămată” – cei al căror spital fusese distrus și înregistraseră sute de victime. Doar pentru că fuseseră etichetați ca „Răi”.

În fața valului de critici din partea Sistemului, New York Times – el însuși, altminteri, un ziar al Sistemului – a revenit cu o continuare în care a încercat să își justifice dreptul de a pune întrebări.

Noul articol, intitulat: „O examinare atentă asupra unor dovezi cheie privind explozia de la Spitalul din Gaza”, este o remarcabilă demonstrație de investigație jurnalistică.

NYT dovedește că nu o rachetă Hamas a lovit spitalul Al-Ahli, ci una israeliană.

Însă curajul ziariștilor nu a mers până la capăt pentru a afirma răspicat acest lucru, astfel că au recurs la un final bălmăjit, plin de întrebări privind autorul carnagiului.

Întrebări la care tocmai răspunseseră în articol.

Am arătat însă că Întrebările sunt la fel de periculoase ca Adevărul.

Semafor mai relatează și despre presiunile exercitate de conducerea ziarului asupra redacției ca să nu mai citeze cifrele victimelor furnizate de Ministerul Sănătății din Palestina.

Altfel spus, să ignore principiul elementar de drept și de presă de a asculta ce spun toate părțile.

Se pare însă că, potrivit Semafor, în interiorul redacției New York Times există câțiva ziariști care se încăpățânează să refuze botnița, invocând faptul că cifrele Ministerului Sănătății din Palestina s-au dovedit aproape de fiecare dată concordante cu realitatea.

New York Times a fost criticat aspru pentru aceste articole, de politicieni și de colegi ziariști – într-o execuție publică semănând frapant cu „ședințele de înfierare” ale anilor 1950 în lagărul comunist.

Pentru simplul fapt că ziarul a pus întrebări și nu a înghițit ca pelicanul ce s-a dictat de la Polit Buro.

La fel ca în anii glorioși ai stalinismului, New York Times și-a pus cenușă în cap, și-a făcut autocritica și a promis că altădată va fi mai vigilent față de viclenia Dușmanului de Clasă.

Nota din 23 octombrie, în care redacția își cere iertare de la citititori și se pocăiește public este antologică pentru halul de aservire la care a ajuns Presa.

Iar faptul că președintele SUA, într-o întâlnire oficială cu șefi de corporații, își permite să critice titlurile din ziare este doar bomboana de pe coliva Presei.