ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Liderii suveraniștilor, Calin Georgescu și George Simion, au participat împreună la slujba de Înviere, primind Sfânta Lumină, umăr lângă umăr, la o mânăstire de maici din Ardeal, alături de soțiile lor, Cristela Georgescu și Ilinca Simion.

Cunoscutul politician nonconformist Liviu Pleșoianu a comentat apariția unei fotografii de la evenimentul de suflet: „Gata propaganda Sistemului? V-ați calmat!?? Gata Antena 3? Gata România TV? Gata Ponta? Acum pricepe toată lumea ce tot spun? Că boicotarea alegerilor servește DOAR Sistemului care e disperat să-și pună Președinte!? Călin Georgescu poate să revină doar dacă facem ce trebuie la aceste alegeri... Iar această fotografie, făcută în noaptea Învierii, vorbește mai mult decât 1.000 de cuvinte...”

Între timp au apărut și câteva crâmpeie de filmări - VIDEO mai jos.

În mesajul său de Sfintele Paști, Călin Georgescu a transmis românilor

„Hristos a Înviat!
Aceasta nu este o rostire, ci o mărturisire de credință, prin care nu așteptăm viitorul, ci ne pregătim pentru viața din prezent.
Abia atunci te înalți în punctul de unde te poți vedea. Și asta este totul!
Iar eu asta doresc neamului românesc: să aibă credință nestrămutată și să se vadă pe sine însuși demn și măreț!”

La rândul său, George Simion, candidatul prezidențial al suveraniștilor, a transmis românilor de pretutindeni:

„Lumina Învierii și nădejdea unui neam întreg! Cu credință și respect sunt alături de românii de pretutindeni! Hristos a Înviat!

Trăim din nou bucuria unei sărbători sfinte, în care Lumina Învierii ne îndeamnă să ne întoarcem către cele esențiale: credința, iubirea de aproapele, iertarea și nădejdea. În aceste zile sfinte, îmi plec fruntea în smerenie în fața Crucii și mă rog pentru neamul nostru românesc.

Paștele nu este doar o sărbătoare a biruinței vieții asupra morții, ci și o chemare la curăție sufletească, la reînnoire lăuntrică, la pace. Să ne reamintim că demnitatea omului vine din faptul că este creat după chipul lui Dumnezeu.

Respectul față de celălalt, chiar și atunci când nu gândim la fel, este semn al maturității și al unei normalități pe care trebuie să o regăsim în societatea noastră.

Într-o lume agitată, în care valorile par adesea răsturnate, eu cred că românii au nevoie de un punct fix – iar acest punct este credința. În taina Învierii regăsim puterea de a merge mai departe, cu fruntea sus, în adevăr și libertate. Asta înseamnă, pentru mine, democrația: dreptul de a gândi liber, de a vorbi liber, de a trăi în adevăr.

Vă doresc tuturor să aveți parte de sărbători luminate, în pace, și cu cei dragi aproape. Să nu uităm niciodată cine suntem, de unde venim și în cine ne este nădejdea!

Hristos a înviat!”

VIDEO cu trei secvențe în care apar și cei doi lideri suveraniști, în noaptea de Înviere:

@mhllaella

 

♬ sunet original - ella