Sub titlul "Mișcările de stradă – să încercăm să înțelegem", Varujan Vosganian analizează natura protestelor din Piaţa Universităţii, ce anume le-a generat, dar şi cine are interes ca acestea să continue.

 

Se tot vorbește, în aceste zile, de vocea străzii care schimbă România. De faptul că strada trebuie introdusă în dialogul politic (a și fost, de altfel) și că trebuie să ținem seama de ce dorește ea. Dar, dincolo de reluarea unora dintre sloganurile afișate ori scandate în timpul manifestațiilor, nu s-a vorbit mai nimic despre ce dorește strada cu adevărat și care ar putea fi, de fapt, explicația acestor manifestații, afirmă Vosganian pe blogul său.

"În mod firesc, orice manifestație de acest fel presupune două condiții, nu neapărat cumulative. În primul rând existența unui conflict între cei care protestează și cei împotriva cărora se protestează. Și, în al doilea, rând, existența unor structuri politice sau civice care își revendică protestele respective.

Să vedem, mai întâi, de ce natură este conflictul dintre contestatari și contestați.

Să fie oare un conflict între generații? Greu de presupus. Clasa politică românească este printre cele mai tinere din Europa, Președintele partidului de guvernământ era, la momentul declanșării protestelor, unul dintre cei mai tineri prim-miniștri pe care i-a avut România vreodată – nu avea, în momentul investirii, nici măcar patruzeci de ani. Președinta principalului partid de opoziție este cel mai tânăr lider pe care liberalii l-au avut vreodată, de la înființarea lor. Dintre oamenii politici ai începutului tranziției, de acum un sfert de veac, cei care au mai rămas pot fi numărați pe degete. Nu avem niciun motiv să credem, așadar, că ar fi o revoltă a unei generații împotriva alteia, căci nu avem de-a face, practic, în politică decât cu o singură generație, a celor care erau copii sau nici măcar nu erau născuți în timpul comunismului.

Să fie un conflict ideologic? Nu avem niciun indiciu să credem una ca asta. Nu este o revoltă a dreptei împotriva stăngii și nici, vorba lui Lefter Popescu, vițăvercea. Nu se vorbește nici de naționalizări ori privatizari, nici de susținerea inițiativei private ori de paradigma statului. Sloganurile nu sunt anti-comuniste, așa cum erau în anii 90. Cred, mai degrabă, că aceste mișcări au un dispreț profund pentru orice fel de ideologie, ca și pentru cei care le gândesc ori le promovează.

Să fie un confict social? Nici vorbă. Nu sunt nici burghezi împotriva feudalilor, ca la revoluțiile burgheze, nici proletari împotriva capitaliștilor, ca la revoluțiile bolșevice. Protestatarii nu aparțin, neapărat, unei anumite categorii sociale care să militeze împotriva alteia și nu se vorbește despre privilegii de clasă care trebuie eliminate. Cât privește clasa politică, ea nu este o clasă socială. Ea ar putea, cel mult să reprezinte anumite clase sociale, ceea ce nu este cazul în România. Nu avem partide muncitorești, agrariene ori ale burgheziei industriale și bancare.

Să fie un conflict economic? Nimic nu ne îndreptățește să credem asta. Dintre revendicările protestatarilor nu știu să fie vreuna de natură economică. Ei nu cer nici taxe mai mici, nici locuri de muncă, nici salarii mai mari. Între solicitările înșirate în fața camerelor de luat vederi , protestatarii nu au vorbit deloc sau mai deloc de solicitări de această natură. Ba aș îndrăzni să spun că rânduielile capitaliste și libera competiție nu se numără, așa cum apare din sloganuri, printre favoritele multora dintre protestatari. Ca să nu mai vorbim de faptul că protestele au loc într-un moment în care, fără să existe evoluții spectaculoase în nivelul de trai, tendințele economiei sunt, mai toate, pozitive.

Nefiind nimic din cele de mai sus, să fie o reacție anti-sistem? Am putea crede asta, dacă protestatarii ar avea un comportament pe măsură. Cel care este anti-sistem, urăște orice sistem. Așa erau, de pildă, hippioții. Cel care dorește să schimbe avocatul poporului cu un altul ori să se desființeze partidele existente și să se înființeze altele nu este anti-sistem. El dorește să preia puterea în dauna celor care o dețin astăzi sau, mă rog, se prefac că o dețin. Cei care sunt anti-sistem nu cer alegeri anticipate ori înăsprirea acțiunilor procuraturii. Au un iz romantic ori anarhic de negăsit printre protestatarii de azi.

Dar ca să vrei să schimbi o clasă politică cu o alta, trebuie să o faci în virtutea unor principii. Necesitatea schimbării totale, revoluționare, presupune existența unui conflict profund în societate. Ori, cum am văzut, un astfel de conflict nu există. Și nici astfel de principii nu se coagulează. Iar ceea ce este cel mai interesant, nicio forță politică sau civică nu-și revendică protestele. Ele au izbucnit spontan dar, fapt interesant, nu sunt lăsate să se risipească la fel de spontan."