Încă un ziarist decedat. Dan Medișanu: 19 Ianuarie 1964 - 2 noiembrie 2023. ERA TRIPLU VACCINAT
„Ne-a mai murit un coleg. Dan Medișanu, fost jurnalist la Evenimentul
Zilei din perioada anilor 90. Avea 59 de ani și l-a răpus un cancer, una
din bolile care ne ating pe noi, jurnaliști. Cancer sau infarct. A murit
într-un spital din Londra.”, anunță jurnalista Simona Ionescu, redactor șef la EvZ, care mai informează:
„Vestea a fost făcută publică de ziarista Alice Năstase Buciuța, care a scris pe contul ei:
”Într-una dintre primele vizite pe care i le-am făcut lui Dan Medișanu la spital, aici, la Londra, probabil pe 15 sau 16 octombrie, am vrut să îi duc trandafirii aceștia din poză, dar nu m-au lăsat să intru cu ei în rezerva de la terapie intensivă unde era conectat la perfuzii.
Dar i-am spus că i-am adus flori, i le-am descris, iar el s-a bucurat rugându-mă să le iau acasă și să aprind lângă ele o lumânare pentru părinții lui, Gavrilă și Ana. Mi-am notat numele lor, ca să îi pomenesc cum se cuvine.
Așa am făcut, iar peste câteva zile am pus florile pe masa din grădină. Mi se păreau cumplit de triste și le-am exilat afară unde, însă, nu s-au mai ofilit. Așa arată și azi, parcă abia culese.
Azi, în ziua în care Dan s-a reîntâlnit cu părinții lui. Probabil că abia de mâine vor începe să se ofilească. Ultimul lucru pe care mi l-a spus Dan a fost "Te iubesc”. "Și eu te iubesc”, i-am răspuns.
Dan Medișanu. 19 Ianuarie 1964 - 2 noiembrie 2023”, a scris Alice.
Dumnezeu să te odihnească, Dan Medișanu!”
În ultimii doi ani Dan Medișanu, care devenise ghid turistic pentru o agenție de profil, a slăbit enorm. Iată-l la doza 3 de vaccin și după:
Pe 19 octombrie, aceeași ziaristă din Londra, Alice Năstase Buciuța, scria: „Nu am pus, cred, niciodată, postări în care să cer ajutorul în felul acesta, dar acum sunt în stare să cerșesc toate dârele de lumină din univers. Prietenul meu de o viață, al meu și al Simonei mele, e în stare gravă la un spital din Londra. Dan Medisanu are nevoie de toate rugăciunile noastre ca să treacă cu bine peste încercarea asta. Și eu am nevoie, ca să nu mă prăbușesc între drumuri, ploi și neînțelesuri. Am încredere nestrămutată că veți trimite cele mai bune și curate gânduri. Vă mulțumesc.”
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Specialist în neuroștiință: prionii “contagioși” proveniți din “vaccinurile” Covid – Dacă Spike este un prion creat prin inginerie în domeniul armelor biologice, atunci sunt implicații grave pentru omenire - VIDEO
CEO-ul Pfizer, Albert Bourla: ”Cancerul este noul Covid. Suntem foarte mândri că am salvat lumea. Vrem să o facem din nou și cred că oncologia este șansa noastră cea mai mare” - VIDEO
O femeie din Mureș, mamă a trei copii, s-a trezit cu un diagnostic crunt după un banal consult medical: Cancer la colon, plămâni și metastaze la ficat
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Publicistică Sănătate Știri
Persoane: Dan Medișanu
Subiecte: cancer moarte subită
Organizații: Evenimentul Zilei
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)