O tânără ziaristă de la presa oficială, Iulia Marin, a fost găsită ieri, 18 aprilie 2023, decedată în casă. „Marți, 18 martie, polițiștii Secției 21 din Capitală și proprietara apartamentului în care locuia au găsit-o pe colega noastră fără suflare. Ea locuia singură în zona Uverturii din cartierul Militari. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile”, a scris azi „Libertatea”.

Nu am numărat încă ziariștii morți subit în ultimii trei ani dar, aproximativ, vorbim de cel puțin 30, de care am scris noi, la ActiveNews. Cu siguranță sunt mai mulți. De când am început să folosim expresia-cheie „moarte subită” am înregistrat până acum în arhiva ActiveNews circa 750 de articole. La acestea se mai adaugă un alt număr înregistrat la categoria posibile „decese vaccin”.

Deocamdată nu se știe de ce a murit ziarista de la „Libertatea” Iulia Marin, care urma să împlinească 33 de ani pe 30 aprilie 2023. Colegii ei spun că era depresivă. Ce ziarist preocupat de ce scrie nu e? Vă spunem noi: aproape toți.

Iulia Marin a lucrat și la site-ul de tip soroșist PressOne, unde apar tot felul de articole mizerabile din spectrul dezinformării gri sau chiar a minciunii totale. Însă pe lângă comenzile securistice pe care le aruncă pe jgheab, la ordin, astfel de site-uri publică și materiale de valoare, pentru a câștiga din publicul larg, în timp ce printre acestea își strecoară șopârlele ideologice de tablagii de presă. Și Iulia Marin a fost „capcanată” de ideologia de extremă stânga, chiar anticreștină, promovată de PressOne sau Recorder, unde a mai lucrat. Motivul se vede din scrierile ei personale și ține de lipsa apropierii de Dumnezeu.

Dincolo de acestea nu putem să nu îi aducem un ultim omagiu remarcându-i articolul excepțional „Femeia în rochie albastră”, din care redăm un fragment mai jos. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!

Femeia în rochie albastră

„Pe la ora 5 a dimineții zilei de 14, totul părea că se terminase. Într-o liniște sinistră, cu soarele care tocmai începea să răsară în ochi, dinspre Piața Victoriei, într-un uruit înfiorător (care s-a transformat în tropăit grotesc), o umbră hidoasă se apropia constant, într-un crescendo tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piața Universității.”

Omul care povestește, într-o descriere de album postat pe Facebook, este fotograful Andrei Iliescu. Ziua era 14 iunie 1990.

Corespondent al agenției France Presse, Andrei Iliescu urcă la etajul I al hotelului Intercontinental, iar de acolo, de pe balconul circular, fotografiază grozăvia din Piață.

„Minerii loveau tot ce le ieșea în cale, bărbați, femei, copii. Din când în când priveau spre mine și îmi făceau semne amenințătoare cu bâtele…”

În jurul orei 7, el surprinde una dintre imaginile care aveau să devină emblematice pentru mineriada din 13-15 iunie.

O femeie brunetă, în rochie albastră și sandale, e luată pe sus de doi bărbați tineri purtând salopete și căști de mineri. Toți cei din jurul ei strâng în mâini, amenințător, bâte și bastoane din cauciuc. Femeia își încleștează degetele pe geanta din rafie. Pare că o lume întreagă e în pericol. Nimeni nu-i sare în ajutor.

*

După 25 de ani, fostul președinte Ion Iliescu, care le-a mulțumit minerilor pentru că ar fi „restabilit ordinea” în Piața Universității, este urmărit penal, în dosarul mineriadei din 13-15 iunie, pentru „infracțiuni contra umanității”.

După 25 de ani, ne-am gândit să aflăm cine e femeia în rochie albastră. Dacă mai trăiește și dacă mai e în țară. Am căutat-o și am găsit-o.

„Mai bine golan…”

O cheamă Ioana-Izabela Odor, a fost cercetătoare la Institutul de Metrologie și are 64 de ani.

Acum e pensionară și ne primește într-o cămăruță doldora de hârtii, ștampile și chitanțe. Femeia curajoasă din 1990 nu vrea să stea deoparte nici astăzi: e președinta asociației de locatari.

Izabela Odor s-a numărat printre cei care și-au prins în piept insigna de „golan”, în semn de protest față de eticheta pe care Ion Iliescu le-o pusese demonstranților din Piața Universității.

În primăvara lui 1990, timp de 52 de zile, kilometrul 0 al Capitalei a fost ocupat de oameni care nu voiau să accepte preluarea puterii de către eșalonul doi al PCR, denumit Frontul Salvării Naționale, care se transformase în partid în ciuda promisiunilor inițiale ale lui Iliescu.

Mii de oameni – chiar zeci de mii la apogeul acelei manifestații-maraton – se adunau în fiecare seară să fie împreună: ascultau discursurile ținute din balconul Universității, se rugau și cântau. Un refren, cu precădere, avea să devină simbolul acelui protest unic în lume:

Mai bine haimana,
Decât trădător,
Mai bine huligan,
Decât dictator,
Mai bine golan,
Decât activist,
Mai bine mort,
Decât comunist!

Integral la sursă (nu vrem dar suntem siliți să le facem accesări)

Fotografia de mai sus îi aparține fostului nostru coleg de la România liberă Andrei Iliescu. Mai multe fotografii din acele zile în Foto Galeria de mai jos: