Maicile de la mănăstirea Paltin Petru Vodă - concert de muzică bizantină cu ocazia Sfintelor Paști. Cântări din Postul Mare - Prohodul. AUDIO/VIDEO

Concertul maicilor de la mănăstirea Paltin a fost susținut la Casa de Cultură din Constanța, în data de 12 aprilie, cu binecuvântarea ierarhului Tomisului, Înaltpreasfințitului Teodosie.
Concertul de Muzică bizantină a fost organizat de Asociația Culturală "Armonia lu’mina”, într-un proiect de promovare a muzicii bizantine, intitulat: Caravana Creștină.
Piesele interpretate în cadrul concertului au fost următoarele:
1. Aliluia și Iată Mirele, din Săptămâna Patimilor în compoziția lui Konstantin Pringos, după cel mai vechi manuscris al acestei partituri, care datează din sec al XII lea
2. Lazăre, vino afară, glasul al III-lea, stihiră la Sâmbăta lui Lazăr, în compoziția lui Dimitrie Suceveanu
3. Stihiri din slujba Sâmbetei Patimilor, glas 2, diortosite din limba greacă de protopsaltul Ilie Rareș Câmpean
4. Stihiri alese din Slujba prohodului
5. Astăzi S-a spânzurat pe lemn, glas 6, stihiră din Vinerea Patimilor, de Dimitrie Suceveanu
Corul Mănăstirii Paltin s-a născut din dragostea pentru muzica psaltică și din dorința de a-L slăvi pe Dumnezeu prin rugăciune cântată. Inițiativa înființării corului aparține Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, de vrednică pomenire – ctitorul și povățuitorul duhovnicesc al mănăstirii, afirma Maica Fotini de la Mănăstirea Paltin într-un material publicat de Doxologia, din care cităm:
Părintele Justin, un profund iubitor al muzicii psaltice, obișnuia adesea să paralaghieze împreună cu maicile, îndrumându-le cu răbdare și lumină duhovnicească în tainele cântării liturgice. Însă el nu le-a învățat doar tehnica de a interpreta corect o cântare la strană. Mai presus de toate, le-a insuflat duhul trăirii autentice în Hristos, chemându-le să transmită, prin glasurile lor, rugăciune, nădejde și dragoste de Dumnezeu.
„Muzica psaltică nu este spectacol,” spunea adesea Părintele Justin. „Este o slăvire a lui Dumnezeu.” În această învățătură se regăsește esența cântului de la Paltin: nu performanța vocală este în prim-plan, ci rugăciunea sinceră, izvorâtă dintr-o inimă smerită, înfrântă și iubitoare de Hristos.
De-a lungul timpului, maicile de la Mănăstirea Paltin au avut privilegiul de a se forma sub îndrumarea unor maeștri ai muzicii bizantine. Printre aceștia se numără domnul profesor Adrian Sârbu, dirijor al Corului Byzantion, care le-a oferit o bază solidă în arta interpretării psaltice.
Maicile au participat, de asemenea, la cursurile maestrului Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol), și la formarea oferită de Haralambos Neochoritis, protopsalt recunoscut pe plan internațional.
Corul Mănăstirii Paltin este, așadar, nu doar o prezență sonoră în slujbe, ci o prezență vie, care aduce har și mângâiere prin cântarea sa. În glasurile maicilor se aude ecoul unei trăiri profunde, a unei rugăciuni colective care nu urmărește aplauze, ci binecuvântare.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU
Recomandările noastre

De ce trăim în Epoca Groazei?

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)