ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție se întâlnesc de urgență, de la ora 16, pentru a dezbate recursul la decizia Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024, scrie Realitatea PLUS.

Actualizare: ICCJ a mai comis un abuz. A judecat recursul înaintea împlinirii termenului de declarare a recursului.

Recursul a fost formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea Constituțională a României, dar și de alte două persoane fizice care nu figurează în dosar.

Motivarea judecătorului care a cerut reluarea turului 2 arată astfel:

”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare”, conform minutei deciziei. 

În această ordine de idei, Adrian Pătrușcă semnalează următorul fenomen: 

„Rapiditatea cu care se mișcă ICCJ seamănă cu graba pisicii de a-și ascunde murdăria. Doar că lovitura de stat, chiar și îngropată adânc, pute îngrozitor. A hoit de Sistem. De-aia sunt atât de încruntați toți - de la Bolojan la Ciolacu, de la Predoiu la Hurezeanu, de la Gâdea la Ciutacu: strâng din nas să se suporte unii pe alții.”

ACTUALIZARE: Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat rapid, la mai puțin de 24 de ore de la pronunțare, decizia Curții de Apel Ploiești de suspendare și anulare a deciziei CCR din decembrie, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. ÎCCJ susține că atacarea unei decizii a CCR în contenciosul administrativ este inadmisibilă și că nicio instanță judecătorească din România nu are competența de a face o astfel de judecată, potrivit biziday.ro

Judecata a durat doar 20 de minute, după care Înalta Curte a rămas în pronunțare și a revenit cu o decizie definitivă la o oră distanță. 

"Casează în tot sentința recurată și rejudecând: Admite excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești. Respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, formulate de reclamanta Popescu Gheorghița, ca inadmisibile. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”.

Judecătorul Curții de Apel Ploiești, Alexandru Vasile, care a suspendat decizia Curții Constituționale, susține faptul că CCR a interpretat în mod abuziv legea și că a încălcat termenul până la care putea analiza anularea alegerilor prezidențiale. 

Acesta mai afirmă faptul că CCR și-a încălcat propria decizie de validare inițială a alegerilor și că nu a așteptat încheierea votării, dat fiind faptul că votul în turul II începuse în Diaspora.

”Dovezile de fraudă, evident, trebuie să aibă legătură cu procedura electorală, spre exemplu: buletine de vot false, vot multiplu, turism electoral etc., unită cu frauda la stabilirea rezultatelor, de exemplu: procese-verbale false, calcule matematice greșite, erori ale infrastructurii digitale (…) Or, în prezenta cauză, pretinsele fraude reținute în motivarea hotărârii contestate, fără a fi dovedite în mod corespunzător, nu vizează cerința prevăzută de lege, respectiv votarea și stabilirea rezultatelor de natură a modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaților, ci o etapă anterioară procesului de votare, respectiv etapa derulării campaniei electorale anterioare votului propriu zis, vizând modalitatea de informare a alegătorilor prin intermediul social-media, respectiv finanțarea campaniei electorale, aspecte care nu intră sub incidența textului de lege indicat”, motivează judecătorul Curții de Apel Ploiești.