ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Tragedie pe Vârful Țuțuiatu, acolo unde un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului, informează Kanal D.

O zi de relaxare în natură s-a transformat într-o dramă pentru o familie aflată în drumeție în Munții Măcinului, județul Tulcea.

Un bărbat, originar din Galați, dar stabilit în București, și-a pierdut viața sâmbătă, 19 aprilie, în apropierea Vârfului Țuțuiatu, cel mai înalt punct din zonă, notează observatornews.

Incidentul a avut loc sub privirile îngrozite ale mai multor turiști și a familiei, care au fost martorii momentului în care bărbatul s-a prăbușit. Aceștia au intervenit rapid și i-au acordat primul ajutor, însă starea acestuia era deja gravă.

Cel mai probabil, bărbatul a suferit un stop cardiorespirator.

Autoritățile au fost alertate de urgență, iar un elicopter SMURD din Galați a fost trimis la fața locului pentru intervenție. Timp de zeci de minute, echipajul medical a încercat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a răspuns și a fost declarat decesul.

Victima avea aproximativ 40 de ani și se afla pe munte împreună cu familia. Poliția din Tulcea a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele tragicului eveniment.