Succesorul lui Duane Butcher. AMBASADA SUA are un nou LOCŢIITOR de ambasador: Dean Thompson, venit în calitate de "Emergency Response Team"
Un comunicat sec al Preşedinţiei României a anunţat, ieri, 17 iulie 2014, ceea ce nici site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti nu a apucat să facă până la data scrierii acestei ştiri: şi anume că Duane C. Butcher, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Statelor Unite ale Americii în România, adică suplinitorul ambasadorului american inexistent şi reprezentantul diplomaţiei de la Washington, a spus adio ţării noastre. Duane Butcher Jr (Măcelar) îndeplinea acest rol de pe 14 decembrie 2012, respectiv de la încheierea mandatului fostului ambasadorul, Mark Gitenstein, care azi vizează şefia Fondului Proprietatea. Cu ocazia întrevederii de adio, preşedintele Traian Băsescu l-a si decorat pe fostul reprezentat al SUA, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor (foto mai jos).
"În cadrul întâlnirii, domnul preşedinte Traian Băsescu i-a mulţumit domnul Duane C. Butcher pentru modul în care şi-a dus la îndeplinire mandatul şi i-a urat succes în misiunea publică ce urmează a-i fi încredinţată", mai aflăm din comunicatul Preşedinţiei. "Totodată, în timpul întrevederii s-a făcut o analiză a situaţiei din Ucraina şi a ultimelor evoluţii din regiune", se spune în încheierea comunicatului. Conform gurilor rele, aceasta situaţie este şi cea care l-a retras la bază, în regim de urgenţă, pe Duane Butcher.
După ce România a fost vizitată oficial de adjunctul şefului Departamentului de Stat al SUA (Ministerul de Externe), şi apoi de asistentul adjunctului, cei doi fiind primiţi la cele mai înalte nivele ale autorităţii statului, începând de ieri diplomaţia americană şi-a schimbat, aproape peste noapte, şi locţiitorul de ambasador, acesta din urma nefiind nici măcar nominalizat pe undeva, pe culoarele Casei Albe.
Succesorul fostului locţiitor este diplomatul de carieră Dean Thompson (foto sus dr.), după cum aflăm de pe contul de Twitter al lui Duane Butcher (foto sus st.) şi cel de Facebook al Ambasadei, informaţii intregite de o postare pe Twitter a presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, care îşî publică un selfie foarte bronzat şi in blugi la locul de munca, alături de cei doi americani în ţinuta business (foto mai jos).
Conform informaţiilor prezentate de Thompson pe contul său de Twitter, el a fost diplomat în Bangladesh, Paraguay, Sri Lanka şi India, este căsătorit si are trei copii şi doi câini. Interesant de observat că pe contul său de Twitter Dean Thompson menţionează că vine la Bucureşti de la Washington DC în calitate de "ERT", ceea ce reprezintă acronimul american pentru "Emergency Response Team". Trageţi concluzia singuri. Oricum va fi sosit - vorba poetului -, noi îi spunem "bine-ai venit".
Dean Thompson a fost introdus lumii politice dâmboviţene la petrecerea de Ziua Independenţei SUA, desfăşurată pe 3 iulie la sediul Ambasadei. În continuarea vă prezentăm un fotoreportaj de la această manifestare, selectat de ActiveNews din imaginile extrem de inspirate realizate de fotograful Ambasadei SUA la Bucureşti. Personajele, unele surprinse şi prezentate cu amuzament, aproape caragialesc, le veţi recunoaşte cu siguranţă. Click pe foto
Foto: Presidency.ro, Twitter, Facebook si U.S. Embassy
[gallery columns="2" link="file" ids="49313,49312,49309,49314,49318,49316,49307,49308,49315,49317,49306,49320,49310,49311"]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Când moare Propaganda - Haaretz: "Israelul a fost înfrânt – O înfrângere totală"
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)