ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Remus Văsuţ, suspectat că se ocupa cu confecţionarea de bombe artizanale explozive în propria locuinţă, unde amenajase un laborator clandestin, a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă două astfel de obiecte unui lucrător SRI din Arad aflat sub acoperire. Flagrantul a avut loc chiar în faţa casei tânărului. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de terorism.

Mircea Andreş, procuror şef al DIICOT Timişoara, a declarat că Remus Văsuţ a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de terorism, în urma audierilor care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cursul zilei de sîmbătă urmând să să fie din nou audiat, iar după-amiază să fie prezentat Curţii de Apel Timişoara. Bărbatul din Bucureşti care i-ar fi furnizat substanţele pentru confecţionarea bombelor a fost şi el adus la Timişoara şi audiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, şi acesta fiind reţinut pentru 24 de ore. Totodată, alte două persoane care au fost aduse la audieri de la Arad, la DIICOT Timişoara, sunt cercetate în stare de libertate.

Se pare ca Văsuţ i-ar fi spus, în timpul monitorizării, unui ofiţer SRI sub acoperire, că este dispus să amplaseze bombe într-un bar şi într-o maşină.

Anchetatorii spun că pe uşa casei tânărului au găsit semne neonaziste. Pe interiorul uşii era desenată zvastica, iar pe interior scria "14/88", cifre care ar reprezenta data naşterii lui Adolf Hitler (14), respectiv modul de recunoaştere al neonaziştilor (88).