ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Trei terase din sudul litoralului şi o patiserie din Constanţa au fost închise temporar de către inspectorii pentru protecţia consumatorilor, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, între care alimente expirate, fără elemente de identificare, mizerie în bucătării şi viermi într-o pizza.

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, coordonaţi de către preşedintele ANPC, Marius Dunca, au făcut, luni, un control în staţiunile 2 Mai şi Vama Veche.

În urma acestor verificări, echipele ANPC au descoperit nereguli la trei terase, una din 2 Mai şi două din Vama Veche. Astfel, echipele de control au găsit multe produse expirate, produse fără elemente de identificare, mizerie şi muşte în bucătării. Din aceste motive cele trei unităţi au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor, fiecare dintre acestea urmând să primească o sancţiune de până în 50.000 de lei, în funcţie de neregulile constatate.

Inspectorii au verificat apoi o patiserie din centrul municipiului Constanţa după ce au primit o reclamaţie din partea unui consumator care a găsit viermi într-o pizza cumpărată din acel loc. În momentul când a văzut echipele ANPC în local, uneia dintre angajate i s-a făcut rău, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale.

Marius Dunca a spus că în urma controlului au fost găsite multe produse fără identificare, ingrediente expirate din 2013, produse ţinute în condiţii improprii, dar şi viermi într-o pizza.

“În urma unei sesizări făcute de un consumator am venit şi am verificat. Acesta ne-a sesizat că a cumpărat o pizza din acest loc, în care a găsit viermi. În urma controlului, am verificat imediat, aţi văzut şi dumneavoastră pizza cu viermi, foarte multe produse fără elemente de identificare, am găsit câteva ingrediente expirate din 2013. Este o bătaie de joc”, a declarat preşedintele ANPC.