ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Social Democrat se foloseşte de Poşta Română pentru a le trimite alegătorilor pliante cu mesaje împotriva candidatului PNL - PDL, Klaus Iohannis.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii


Alina Gorghiu, prim-vicepreşedinte al Alianţei Creştin Liberale a prezentat pliantele trimise de PSD prin intermediul Poştei şi le-a cerut public social-democraţilor să arate contractul încheiat cu compania de stat.

"Campania electorală a lui Victor Ponta se bazează din ce în ce mai mult pe dezinformare şi înşelarea alegătorilor. Victor Ponta şi portavocile sale mint cu neruşinare încercând să-i sperie pe oameni că, odată ajuns preşedinte, Klaus Iohannis va gira tăieri de pensii şi salarii. Este extrem de grav că PSD se foloseşte de o instituţie de stat, Poşta Română, ai cărei angajaţi sunt obligaţi ca, odată cu pensia, să le distribuie persoanelor vârstnice şi pliante cu aceste informaţii false.

Cerem PSD să facă public contractul încheiat cu Poşta Română pentru a distribui aceste materiale de propagandă. Vrem să urmărim, de asemenea, în ce măsură aceste sume se regăsesc în documentele oficiale referitoare la bugetul de campanie. Teama PSD şi a lui Victor Ponta de a pierde alegerile îi determine să angreneze în lupta împotriva candidatului ACL instituţii ale statului. Astfel, numeroase primării din ţară sunt obligate să distribuie aceste pliante mincinoase, cu scopul de a-i speria pe oameni", se arată într-un comunicat al Alinei Gorghiu.

Poşta Română recunoaşte că are un contract încheiat cu PSD, însă susţine că nu este responsabilă de conţinutul coletelor pe care le livrează.

"Compania Naţională Poşta Română, prin serviciul de marketing direct – distribuţie neadresată (PostMesager), răspunde nevoilor specifice generate de campaniile electorale şi încheie contracte cu toate entităţile care doresc să se folosească de acest serviciu. Operatorul naţional de servicii poştale a livrat astfel de produse în toate campaniile electorale, pentru toate partidele interesate, pe bază de contract comercial. Este şi cazul contractului semnat cu Alianţa Electorală PSD – UNPR – PC, prin Partidul Social Democrat – PSD. Poşta Română are solicitări şi din partea altor partide implicate în campania electorală din 2014, la care va da curs, în situaţia în care părţile răspund criteriilor privind încheierea unui contract comercial", precizează compania, într-un comunicat remis MEDIAFAX.