ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi are loc primul termen în procesul în care va fi judecată contestația depusă de europarlamentarul Laszlo Tokes în privința retragerii distincției „Steaua României” de către Consiliul de Onoare al Ordinului, la sfârșitul anului trecut, anunță Digi24.

În acțiunea depusă la începutul anului la Curtea de Apel București, Laszlo Tokes solicită să fie anulată decizia Consiliului de Onoare de retragere a distincției, retragere propusă de eurodeputatul social-democrat Corina Creţu, după ce acesta a cerut protectorat din partea Ungariei pentru etnicii maghiari din Ardeal.

Distincția i-a fost retrasă fostului pastor, după ce acesta a fost acuzat de comportament antiromânesc, dar avocatul lui Laszlo Tokes susţine că regulamentul ordinului prevede că retragerea distincţiei se poate face dacă persoana a fost condamnată definitiv pentru o faptă penală sau dacă faptele sale îl fac nedemn pentru a purta distincţia.