ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scandalul "colindei antisemite" de la TVR 3 prinde amploare. Vineri, mai multe ONG-uri au sărit în apărarea celor de la "Dor Transilvan", susținând că respectiva colindă nu este antisemită.

Cu toate acestea, în aceeași zi, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Tiberiu Groza, și-a prezentat demisia.

Prin această decizie, Guvernul Victor Ponta a realizat o dublă victorie: a oferit un "țap ispășitor" la plângerile comunității evreiești, dar a și scăpat de un oponent serios al proiectului minier de la Roșia Montană.

După cum o arată pagina de facebook, Tiberiu Groza a fost un susținător al protestelor împotriva proiectelor cu cianuri de la Roșia Montană. Acesta nu s-a sfiit chiar să pună pe pagina sa o fotografie trucată, prin care premierul Victor Ponta este întrebat dacă nu vrea să o ia de soție pe "doamna Cianura". Imaginea  a circulat, de altfel, pe rețelele de socializare.

Mai mult, ex-directorul Centrulului Județean pentru promovarea culturii tradiționale era un fin cunoscător al vestigiilor din zona Roșia Montană, a căror valoare nu ezita să o menționeze cu fiecare ocazie.

Ipoteza unei diversiuni este susținută chiar de o frază inserată de Groza în comunicatul demisiei, insinuând faptul că el a plătit pentru acest incident, deși textul colindei era cunoscut de mai mult timp:

"Ironia vieţii face ca un creştin şi un evreu(Adrian Rozenberg, producătorul transmisiunii -n.r.) să răspundă pentru un incident considerat antisemit. Eu, pentru că am recomandat colindul, iar el pentru că l-a difuzat".

Un alt indiciu în sprijinul ipotezei diversioniste este faptul că președintele Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, s-a grăbit să-i ceară public demisia, deși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a luat încă, nicio decizie.

"Acuzele de antisemitism au afectat imaginea Centrului şi cea a Consiliului Judeţean Cluj, instituţii care nu au avut nicio implicare în organizarea şi desfăşurarea acestei emisiuni. Pe de altă parte, consider că, în acest moment, domnia sa nu mai poate conduce centrul. Domnul Groza a dat curs solicitării mele şi şi-a depus demisia, eu am aprobat-o şi a devenit efectivă", a precizat Uioreanu într-un comunicat de presă.

Mai jos aveți câteva imagini sugestive de pe profilul lui Tiberiu Groza:

tiberiu-groza-anti-rosia-montana tiberiu-groza-anti-rosia-montana2 tiberiu-groza-anti-rosia-montana3